Integrare cu sarmauaÔÇÖn gât
Încerc să încropesc un editorial pentru ultima ediţie din acest an a „Ziarului de Vâlcea”. Recunosc, nu este o sarcină uşoară; mintea mea se află de câteva zile în stand by. Cine crede că îţi vine uşor să-ţi pui creierul la contribuţie după trei zile de sarmale, salată boeuf şi vin roşu nu s-a aflat cu siguranţă în situaţia ziaristului pus în faţa paginii goale, în ultima zi de Crăciun. Totuşi, am să încerc să produc niscaiva rânduri inteligente.
Pentru că tot am vorbit astăzi vreo două ore cu un prieten despre integrare şi pentru că mai sunt doar câteva zile (am putea spune chiar ore) până la momentul oficial al intrării României în Uniunea Europeană, voi face câteva consideraţii, absolut gratuite, vor spune unii, pe marginea acestui subiect. Deşi nu-mi stă în fire, voi spune o chestie în cel mai abrupt mod cu putinţă: nu am avut niciodată încredere în lucrurile despre care toată lumea spune că sunt bune. Ca o paranteză, aşa mi s-a întâmplat şi cu Băsescu. În 2004, omul ăsta a tot repetat că o să trăim mai bine dacă îl alegem pe el. Am făcut-o şi uite ce a ieşit. În fine, repetiţia duce invariabil la demagogie şi implicit, la minciună. Aşa stă treaba şi cu integrarea asta. E limpede pentru toată lumea care mai are urechi de auzit că România nu se integrează pentru ca cetăţenilor ei să-i fie neapărat mai bine, ci pentru că europenii au nevoie de noi. Că nu suntem pregătiţi de integrare şi nu am fi chiar dacă am avea în faţă încă 20 de ani de antrenament sistematic, este un loc comun. Dacă totuşi România devine la 1 ianuarie membru UE, ei bine, chestia asta se datorează în primul rând nevoii resimţite de Uniune în a-şi lărgi piaţa de desfacere. Oamenii ăştia au atât de multe produse, încât nu mai au suficienţi cumpărători pentru ele. Şi cum o ţară cu circa 20 milioane locuitori nu e chiar de neglijat, băieţii au închis ochii la toate neajunsurile care fac din România o ţară subdezvoltată: sărăcie, corupţie, alienare. Ei produc ieftin şi mult, noi scump şi mult, ei vând ieftin, noi tot scump. Ei bine, aici stă toată şmecheria. Pentru că noi producem scump (tehnologie învechită, lene, lipsă de preocupare, merge şi aşa) iar ei produc ieftin (roboţi industriali, muncă non stop, interes, cultul muncii), vom avea de-a face cu o situaţie care nu ne va avantaja de nici o culoare. Produsele noastre vor sta alături de produsele lor, pe acelaşi raft, cu preţuri diferite. Să spunem că vorbim despre biscuiţi: ai noştri poate că sunt mai sănătoşi, dar sunt prea scumpi. Ai lor au mai multe euri, sunt ambalaţi mai frumos şi costă mai puţin. Cumpărătorul va alege, fără probleme, produsul străin. Pentru că începând cu 1 ianuarie dispar taxele vamale pentru produsele din export, ne vom afla într-o situaţie dintre cele mai neplăcute. Sute de producători români vor fi nevoiţi să-şi închidă porţile pentru că nu vor putea face faţă concurenţei europene. Mii de oameni îşi vor pierde locurile de muncă şi vor fi nevoiţi (cei mai norocoşi, desigur) să se angajeze pe aceiaşi bani la patroni străini. Cam în acest fel se vor resimţi în primii ani postaderare efectele celebrului „vom trăi mai bine”. Va apărea adevărata competiţie, dar vor dispărea o grămadă de locuri de muncă. Marea întrebare este aceea dacă românii vor putea suporta şocul integrării într-un mod rezonabil.
Pe de altă parte, stau şi mă gândesc dacă România chiar trebuia să se adapteze la normele europene în modul în care a făcut-o şi o face în continuare. Vrem sau nu să o recunoaştem, implanturile europene nu sunt mereu succese. De multe ori asistăm la adevărate mutilări ale tradiţiei şi chiar conştiinţei naţionale. În fiecare săptămână aflăm ceva nou: că nu vom mai avea voie să sacrificăm porci de Crăciun, că trebuie să asigurăm nu ştiu câţi metri pătraţi pentru raţe şi găini. Televiziunile nu pregetă, în acelaşi timp, să difuzeze spoturi plătite cu bani mulţi, în care suntem sfătuiţi să nu ne îngrijorăm prea tare, că dracul nu este chiar aşa de negru cum pare. Şi bineînţeles, autorităţile spun, oricui mai are chef să asculte, cât de mult trebuie să ne bucurăm pentru această integrare istorică. Mai vedem.
• Octavian HERŢA
