|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

579 firme mijlocii şi mici vâlcene datornice, publicate pe Internet 

finante

 

Administraţia Judeţeană Finanţelor Publice Vâlcea a actualizat Lista societăţilor comerciale care înregistrau obligaţii restante faţă de bugetele: de stat, asigurărilor sociale de stat, fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, asigurărilor de şomaj, precum şi cuantumul acestor obligaţii restante la 31 decembrie 2014 şi neachitate până la data publicării, în temeiul prevederilor Titlului I – Transparenţa informaţiilor referitoare la obligaţiile bugetare restante din Cartea I – Reglementări generale pentru prevenirea şi combaterea corupţiei din Legea nr. 161/2003.

Lista poate fi consultată pe websiteul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la adresa www.anaf.ro, secţiunea Servicii online, categoria Obligaţii restante către bugete, din prima pagina.

I. La Bugetul general consolidat au fost publicaţi 579 contribuabili mijlocii şi mici care înregistrau, la 31 decembrie a.c., restanţe de 8,22 mil.lei.

La Bugetul de stat au fost publicaţi 551 contribuabili mijlocii şi mici care aveau obligaţii restante de 5,87 mil. lei, care se află în una din următoarele situaţii:

– 533 se află în procedura de executare silită pentru recuperarea unor creanţe ale Bugetului de stat de 5,53  mil.lei;

– 13 au în derulare înlesniri la plată a unor obligaţii restante la Bugetul de stat pentru suma de 0,31 mil.lei;

–  5 au solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru suma de 0,03 mil.lei.

Pentru obligaţiile faţă de Bugetul asigurărilor sociale de stat au fost publicaţi 334 contribuabili mijlocii şi mici care înregistrau restanţe de 1.67 mil.lei, din care:

– 310 se află în procedura de executare silită pentru recuperarea unor creanţe de 1.46 mil.lei;

– 10 au solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru suma de 0.04 mil.lei;

– 14 au în derulare înlesniri la plată a unor obligaţii restante la Bugetulasigurărilor sociale de stat pentru suma de 0.17  mil.lei.

Obligaţiile la Bugetul Fondului asigurărilor de sănătate sunt în sumă de 0,62 mil.lei şi provin de la 325 contribuabili mijlocii şi mici, astfel:

–  304 se află în procedura de executare silită pentru recuperarea unor creanţe în sumă de 0,55 mil. lei;

– 9 au solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru suma de 0,01 mil.lei;

– 12 au în derulare înlesniri la plată a unor obligaţii restante la Bugetul Fondului asigurărilor de sănătate pentru suma de 0,06 mil.lei.

Pentru obligaţiile faţă de Bugetul asigurărilor sociale de şomaj au fost publicaţi 299 contribuabili mijlocii şi mici care înregistrează obligaţii restante de 0,053 mil. lei, în structura:

–  280 se află în procedura de executare silită pentru obligaţii restante în sumă de 0,047 mil. lei.

–  7 au solicitat compensarea obligaţiilor restante la Bugetul asigurărilor sociale de şomajpentru suma de 0,001 mil.lei.

– 12 au în derulare înlesniri la plată a unor obligaţii restante la Bugetul asigurărilor sociale de şomaj pentru suma de 0,005 mil.lei.

II. La 31 decembrie a.c., marii contribuabili preluaţi în administrare de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili Bucureşti (DGAMC), conform Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 343/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care au fost înregistrate restanţe, au fost publicaţi de DGAMC Bucureşti.

III. Nu au fost publicaţi pe websiteul Ministerului Finanţelor Publice, conform Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 551/2003: microîntreprinderile clasificate conform Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, contribuabilii persoane juridice pentru care a fost declanşată procedura insolvenţei, reglementată de Legea nr. 85/2014 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi contribuabilii care au contestat debitele şi au exercitat căile legale de atac.

IV. Următoarea actualizare se va face până la 30 aprilie 2015, pentru debitele restante la 31 martie a.c., conform articolului 3, punctul 13 din Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 551/2003.

 

 

Leave a Response