Şpârle şi Şopârle
• Un lider de partid din Vâlcea a strâns la finele anului trecut o importantă sumă de bani. Mulţi dintre bani provin de la aleşi locali şi ar fi trebuit să fie folosiţi pentru cadouri şi sponsorizări de sărbători. Pentru bani nu s-au dat chitanţe iar banii au ajuns în buzunarele pline de arici ale şefului de partid.
• Liberalii cred că vor pierde eventuale alegeri anticipate din comuna Tetoiu. Cele mai multe şanse le au aici democraţii. Democraţii ar avea şanse mai mari să intre în consiliul municipal din Drăgăşani dacă ar merge la alegeri pe listă cu ţărăniştii lui Minodor Vasiloiu. Se pare totuşi că aceştia vor merge pe listă cu liberalii.
• Bogdan Pistol şi Ion Nicolae se vor confrunta luna viitoare pentru a accede la conducerea organizaţiei PNL din Râmnicu Vâlcea. Vinovat pentru eventualele disensiuni este acelaşi Sorin Zamfirescu care nu a rezistat tentaţiei de a mai migra o dată. Când era ţărănist a făcut presiuni pentru a ajunge preşedintele organizaţiei municipale. Pe care a neglijat-o şi unde nu şi-a plătit nici cotizaţia. Apoi a fugit. La fel a procedat şi la PNL. Doamne ce „specimen“!
• Surse din interiorul PSD au dat ca sigură informaţia că Ion Matei, consilier local PSD, a renunţat să mai candideze la scaunul de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea. Întoarcerea lui Mircia Gutău la Primărie l-a bulversat rău de tot pe Gigi. Acesta i s-a destăinuit zilele trecute unui apropiat, că s-a săturat să dea bani la partid, iar partidul să nu-i ofere nimic.
• Polivalentul crainic sportiv, omul cu talent recunoscut de „ciripitor“, fost ofiţer de contrainformaţii a început să o ia razna. Individul are impresia că se pricepe chiar şi la… gunoi. Gunoi la propriu, nu la figurat. Ipochimenul acesta, care nu ştie decât să toace aiurea banii sponsorilor diverselor echipe de fotbal, handbal şi baschet a început să-i toarne în urechile bosului său numai minciuni despre anumite persoane şi instituţii. Oare patronul său cu nume de floare nu se gândeşte că societatea sa a ajuns în situaţia de-acum şi datorită „priceperii“ domnului Lingeblide Ştietot.