CJ Vâlcea a decis majorarea tarifului lunar pentru prestaţiile Serviciului Judeţean de Pază
Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat recent propunerea de majorare a tarifului lunar pentru prestarea serviciului de pază de către Serviciul Public Judeţean de Pază Vâlcea. Serviciul respectiv funcţionează ca serviciu public judeţean, sub autoritatea Consiliului Judeţean Vâlcea, specializat în asigurarea pazei obiectivelor de interes judeţean, potrivit prevederilor Legii nr. 371/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare. Potrivit prevederilor din Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 148/28 noiembrie 2013, prin care a fost aprobat regulamentul de organizare şi funcţionare a Serviciului Public Judeţean de Pază Vâlcea, finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale serviciului se asigură din venituri extrabugetare obţinute din exercitarea sarcinilor şi activităţilor ce-i revin şi din alte surse de finaţare. Serviciul Public Judeţean de Pază Vâlcea realiza venituri din prestarea serviciului de pază, aplicând un tarif de 1742 lei/lună/agent de securitate, stabilit în baza Hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 24 din 28 martie 2014. Este important de menţionat că noua majorare a salariilor prevăzută prin HG nr. 1091/2014 de la 900 lei la 975 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2015 şi de 1.050 lei începând cu data de 1 iulie 2015, nu putea fi acoperită prin practicarea vechiului tarif de 1742 lei. În aceste condiţii şi în conformitate cu prevederile art. 36 din Regulamentul de organizare şi funcţionare, Serviciul Public Judeţean de Pază Vâlcea a propus şi CJ Vâlcea a decis majorarea tarifului lunar pentru prestarea serviciului de pază cu suma de 132 lei, respectiv un tarif în sumă de 1.874 lei/agent de securitate/lună. La fundamentarea tarifului s-au avut în vedere următoarele: veniturile lunare actuale conform contractelor încheiate sunt în sumă de 128.908 lei; cheltuielile lunare minime totale preliminate pentru funcţionarea serviciului sunt în sumă de 138.657 lei. Potrivit Hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 148/28 noiembrie 2013 privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Valcea, precum şi ale instituţiilor si serviciilor publice de interes judeţean, Serviciul Public Judeţean de Pază Vâlcea are 81 de posturi din care, 74 de posturi sunt ocupate de agenţii de securitate, iar încadrarea personalului s-a efectuat cu respectarea prevederilor Legii salarizării nr. 330/2009. Cheltuielile medii lunare totale preliminate cu salariile sunt în sumă de 123.492 lei, inclusiv contribuţiile angajatorului în sumă de 22.873 lei. Funcţionarea serviciului presupune şi efectuarea unor cheltuieli cu bunurile şi serviciile, constând în achitarea unor obligaţii privind consumul de energie electrică, căldură, apă, salubritatea, carburanţi, etc. inclusiv înlocuirea echipamentului uzat. Pentru realizarea acestor cheltuieli a fost estimată prin bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 suma de 181.982 lei prin aplicarea la sumele înregistrate la acest capitol în bugetul de venituri şi cheltuieli la data de 31 decembrie 2014, respectiv suma de 178.983 lei, a unei creşteri de 104%, rezultând o medie lunară de 15.165 lei. Din analiza modului de fundamentare s-a constatat că pentru realizarea cheltuielilor menţionate este necesar a se încasa venituri totale lunare în sumă de 138.657 lei, care vor fi utilizate pentru: acoperirea cheltuielilor cu salariile – 123.492 lei; acoperirea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile – 15.165 lei. Ponderea cheltuielilor cu salariile în totalul cheltuielilor este de 89,06%, iar cea cu bunurile şi serviciile reprezintă 10,94%. Tariful rezultat în urma acestei fundamentări este de 1.874 lei/agent de securitate/lună (138.657 lei împărţit la 74 agenţi de securitate). În baza analizei cheltuielilor fundamentate de Serviviul Public Judeţean de Pază Vâlcea s-a constatat că tariful propus este real şi se întemeiază pe următoarele considerente: tariful vechi a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 24 din 28 martie 2014 şi nu a mai fost modificat până la sfârşitul anului 2014; noua majorare a salariilor prevăzută prin HG nr. 1091/2014, de la 900 lei la 975 lei începând cu data de 01.01.2015 şi de la 975 lei la 1050 lei cu data de 01.07.2015, nu poate fi acoperită prin practicarea tarifului de 1742 lei; inflaţia anuală a făcut ca preţurile şi tarifele la bunuri şi servicii să nu mai poată fi acoperite din tariful actual. Influenţa în tarif pentru acoperirea cheltuielilor cu salariile este de 1.669 lei (123.492 lei împărţit la 74 agenţi) iar pentru acoperirea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile este de 205 lei (15.165 lei împărţit la 74 agenţi de securitate).
(Petre Coman)