|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Poliţia şi DGASPC Vâlcea desfăşoară activităţi în cadrul campaniei „Copilărie fără delincvenţă” 

politisti-si-elevi-2

 

Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii desfăşoară împreună cu DGASPC Vâlcea la Şcoala cu clasele I-VIII Nr.4 din Râmnicu Vâlcea Campania “Copilărie fără delincvenţă”. Desfăşurată la nivel naţional, campania a prevăzut selectarea unei şcoli generale din fiecare municipiu reşedinţă de judeţ. La nivel local, campania a fost demarată în luna aprilie 2014 printr-un sondaj precampanie în rândul elevilor, cadrelor didactice, dar şi al părinţilor şi a continuat prin întâlniri cu toţi elevii claselor V-VII în octombrie 2014 şi ianuarie 2015. Scopul acestui demers a fost evaluarea nivelului general de informare a elevilor, părinţilor şi profesorilor cu privire la efectele pe care le implică adoptarea unor comportamente antisociale la minorii sub 14 ani, precum şi cunoaşterea metodelor de prevenire a delincvenţei juvenile. Unul dintre pilonii campaniei, care urmăreşte creşterea gradului de implicare şi responsabilizare a copiilor, prin cooptarea lor la organizarea evenimentelor preventive, este reprezentat de “Consiliul prevenirii delincvenţei”.  Rolul acestui consiliu este acela de a sprijini implementarea campaniei preventive în şcoală. Astfel, în cadrul întâlnirilor din luna octombrie 2014 au fost selecţionaţi în colaborare cu consilierii şcolari câţiva  elevi, ţinându-se cont de capacitatea de comunicare, astfel încât aceştia să poată disemina mesajele preventive în rândul celorlalţi colegi. Aceşti elevi au fost instruiţi de poliţiştii de prevenire cu privire la obiectivele campaniei şi mesajele ce trebuie diseminate şi de asemenea cu privire la activităţile concrete pe care le vor derula. În continuare vor urma activităţi de informare în rândul cadrelor didactice, dar şi al părinţilor, în cadrul acestor întâlniri urmând să participe şi poliţistul de proximitate şi un ofiţer specialist de la structura de investigaţii criminale, astfel încât să putem răspunde nevoilor de informare ale auditoriului, pe mai multe paliere de activitate.

Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii

Leave a Response