Depunerea declaraţiilor informative
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează contribuabilii că, potrivit art. 156 indice 3 alin. (4), (5) şi (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 93/2014 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare de declaraţii informative, au obligaţia depunerii, după caz, a următoarelor formulare:
– (392A) „Declaraţie informativă privind livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în anul …”, cod 14. 13. 01. 02/ia;
– (392B) „Declaraţie informativă privind livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile efectuate în anul …”, cod 14. 13. 01. 02/ib;
– (393) „Declaraţie informativă privind veniturile obţinute din vânzarea de bilete pentru transportul rutier internaţional de persoane, cu locul de plecare din România în anul …”, cod 14. 13. 01. 02/v.
Formularul 392A
Formularul „Declaraţie informativă privind livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în anul …”, cod 392A, se completează de către persoanele impozabile care, la data de 31 decembrie a anului de referinţă, respectiv a anului pentru care se depune acest formular, erau înregistrate în scopuri de TVA, potrivit art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi a căror cifră de afaceri, efectiv realizată la acea dată este inferioară sumei de 220.000 lei şi cuprinde următoarele informaţii:
-suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal, precum şi suma taxei aferente;
– suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal, precum şi suma taxei aferente.
Declaraţia nu se depune dacă persoanele impozabile nu au efectuat livrări de bunuri şi prestări de servicii în anul de referinţă, în interiorul ţării.
Formularul 392B
Formularul „Declaraţie informativă privind livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile efectuate în anul …”, cod 392B, se completează de către persoanele impozabile care, la data de 31 decembrie a anului de referinţă, respectiv a anului pentru care se depune acest formular, nu erau înregistrate în scopuri de TVA, potrivit dispoziţiilor art.153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi a căror cifră de afaceri realizată la acea dată, excluzând veniturile obţinute din vânzarea de bilete de transport internaţional rutier de persoane, este inferioară sumei de 220.000 lei şi cuprinde următoarele informaţii:
– suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal;
– suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal;
– suma totală şi taxa aferentă achiziţiilor de la persoane înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal;
– suma totală a achiziţiilor de la persoane care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal.
Declaraţia nu se depune în situaţia în care persoanele impozabile nu au efectuat în anul de referinţă livrări de bunuri şi prestări de servicii în interiorul ţării şi/sau achiziţii efectuate din ţară.
Formularul 393
Formularul „Declaraţie informativă privind veniturile obţinute din vânzarea de bilete pentru transportul rutier internaţional de persoane, cu locul de plecare din România în anul …”, cod 393, se completează de către persoanele înregistrate în scopuri de TVA, potrivit dispoziţiilor art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care, în cursul anului precedent au prestat servicii de transport internaţional de persoane şi cuprinde suma totală a veniturilor obţinute din vânzarea de bilete pentru transportul rutier internaţional de persoane cu locul de plecare din România.
Depunerea declaraţiilor
Declaraţiile se depun la organul fiscal competent până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui de raportare în format electronic, la registratura organului fiscal competent sau prin Poştă, prin scrisoare recomandată.
Formatul electronic depus pe suport electronic va fi însoţit de formularul editat de persoana impozabilă cu ajutorul programului de asistenţă, semnat şi ştampilat, conform legii.
Programele de asistenţă sunt puse la dispoziţia contribuabililor gratuit de unităţile fiscale sau pot fi descărcate de portalul ANAF, www.anaf.ro, secţiunea Declaraţii electronice.