Externalizarea minelor de la Berbești APROBATĂ: Complexul Energetic Vâlcea devine realitate!
Realizare a directorului general Mihai Bălan de la CET Govora și a conducerii Consiliului Județean Vâlcea:
Actionarii Societatii Complexul Energetic Oltenia SA au aprobat prin Hotararea AGA nr.9 / 26.02.2015, elementele referitoare la transferul UMC Berbesti catre CET Govora, incepand cu luna martie 2015.
Joi, 26 februarie 2015, a avut loc şedinţa ordinară a Adunarii Generale a Acţionarilor (AGA) a Complexului Energetic Oltenia (CEO). Unul din punctele de pe ordinea de zi de interes major pentru judeţul Vâlcea, se referea la aprobarea transferului minelor de la Berbeşti-Alunu către CET Govora. Aşa cum era de aşteptat şi în conformitate cu negocierile anterioare purtate de către reprezentanţii CJ, ai CET Govora, ai CEO şi cei guvernamentali, transferul a fost aprobat, înfiinţarea Complexului Energetic Vâlcea, prin preluarea carierelor de la Berbeşti-Alunu de către CET Govora, intrând în linie dreaptă.
Finalizarea procedurilor birocratice de preluare a minelor de către CET Govora reprezintă o primă victorie importantă a județului Vâlcea. Ne exprimăm speranţa că acest transfer va reprezenta primul pas făcut în vederea salvării locurilor de muncă din judeţul Vâlcea şi implicit evitarea unui dezastru social şi economic.
ce se va intampla cu minerii din alte zone care lucreaza la alunu?