Percheziţii la HACKERII vâlceni. Au spart conturi on-line, au clonat carduri şi au organizat licitaţii fictive
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Teleorman împreună cu ofiţeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman au efectuat, la data de 04 martie 2015, un număr de zece percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Teleorman, Vâlcea, Sibiu şi Prahova, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în savârşirea de infracţiuni în domeniul criminalităţii informatice.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2013 -2015, membrii grupării, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au accesat fără drept sisteme informatice, în speţă conturi on-line aparţinând altor persoane, pe care le foloseau ulterior pentru organizarea unor licitaţii fictive în reţeaua internet, obţinînd beneficii financiare însemnate.
S-a reţinut faptul că sumele de bani obţinute fraudulos de la persoanele vătămate erau trimise pe numele unor complici fiind ulterior retrase prin intermediul unor servicii de transfer rapid de bani.
Totodată, o altă parte a grupării a efectuat operaţiuni de utilizare ale unor instrumente de plată electronică fără consimţământul titularilor, obţinând, în mod ilicit, beneficii materiale.
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost identificate mai multe persoane care la acel moment desfăşurau o parte dintre activităţile infracţionale descrise anterior, în speţă organizarea unor licitaţii fictive pe site-uri de specialitate.
Cu aceasta ocazie au fost identificate şi ridicate 11 sisteme informatice ce au fost utilizate în activitatea infracţională precum şi mai multe suporturi de stocare de date informatice.
La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Teleorman au fost aduse, în vederea audierii, un numar de 17 persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Teleorman.