Curtea de Conturi a găsit prejudicii şi abateri la CJ Vâlcea în valoare record de 4,8 milioane euro
În cursul anului trecut, inspectorii Camerei de Conturi Vâlcea, din cadrul Curţii de Conturi, au efectuat un control detaliat la Consiliul Judeţean Vâlcea, fiind realizat un audit financiar asupra conturilor anuale de execuție bugetară ale Unității Administrativ-Teritoriale a Județului pe anul 2013 (când preşedinte era regretatul Ion Cîlea). În urma verificărilor, s-au constatat la CJ Vâlcea abateri financiar-contabile şi prejudicii în sumă totală de 21,4 milioane de lei (4,8 milioane euro). Astfel, s-a descoperit că nu a fost înregistrată în evidența contabilă a Camerei Agricole județene Vâlcea și nu a fost raportată prin situațiile financiare anuale, valoarea creanței de recuperat de la Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea în sumă estimată de 21.000 lei. S-a înregistrat eronat în evidența contabilă a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Rm.Vâlcea a unor bunuri aparținând domeniului public sau privat al CJ Vâlcea, respectiv: la categoria „Clădiri”, bunuri care ar trebui să aparțină domeniului public sau privat al Unității Administrativ Teritoriale a Județului Vâlcea, în sumă estimată de 511.000 lei, sunt înregistrate în contabilitatea DGASPC Vâlcea și se află în gestiunea centrelor de asistență socială aparținând acesteia, pentru care nu s-a efectuat predarea – preluarea la data înființării DAGSPC, așa cum rezultă din balanța de verificare analitică la data de 31 decembrie 2013; înregistrarea eronată în contul 212 „Construcții” în loc de 213 „Echipamente tehnologice, mijloace de transport” sau a contului 214 „Alte active fixe corporale” a unor bunuri în sumă totală estimată de 432.000 lei care nu sunt de natura construcțiilor.
Muzeul „Nicolae Bălcescu” nu a inventariat o suprafaţă de 24 hectare de pădure
S-a mai descoperit că s-a înregistrat eronat în evidența contabilă la Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” unele bunuri aparținând domeniului public sau privat al CJ Vâlcea, valoarea erorilor însumând 1,47 milioane de lei, dar s-a mai înregistrat eronat în evidența contabilă la Memorialului „N. Bălcescu” a unor bunuri aparținând domeniului public sau privat al CJ Vâlcea: la categoria „Construcții”, contul 212, bunuri care aparțin domeniului public sau privat al Unității Administrativ Teritoriale a Județului Vâlcea, în sumă estimată de 1.000 lei; nu a fost înregistrată în evidența contabilă și nu a fost inventariată suprafața de 24 ha teren cu vegetație forestieră (pădure), pentru care a fost prezentat titlul de proprietate nr. 14263/20.06.2009 eliberat de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor; neînregistrarea în contul de ordine și evidență 8030 „Active fixe și obiecte de inventar primite în administrare” a bunurilor primite în administrare de la CJ Vâlcea. Curtea de Conturi a mai descoperit că s-a menținut nejustificat la Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” în contul 233 „Active fixe necorporale în curs” a sumei de 1.000 lei reprezentând contravaloarea proiectului tehnic „Introducere gaze naturale”, care nu mai este viabil, datorită schimbării soluției tehnice inițiale. Nu a fost înregistrată în domeniul public al unității administrativ-teritoriale valoarea activului rezultat de 18,18 milioane de lei, ca urmare a finalizării și recepționării obiectivului de investiții „Modernizarea instalației de desprăfuire electrică la cazanul 7 din CET Govora în vederea creșterii performanțelor de desprăfuire la maxim 50mg/Nm3 la ieșirea din electrofiltre”. Deși investiția a fost recepționată încă din anul 2012 conform procesului-verbal de recepție a punerii în funcțiune nr. 8478/17.07.2012, nu a fost promovată până în prezent o hotărâre a Consiliului Județean Vâlcea în vederea majorării domeniului public la CJ Vâlcea, cu valoarea investiției. Activul rezultat la finalizarea investiției se află în exploatarea CET Govora, operator economic aflat în subordinea Consiliului Județean Vâlcea, nefiind clarificat aspectul juridic al modalității de dare în folosință în baza unui contract de concesiune sau închiriere. A fost menținut în soldul contului 231 „Active corporale în curs” a sumei de 82.000 lei reprezentând două pompe de căldură geotermală a 20 kw și 88 kw preluate pe bază de protocol de la Primăria Lungești în anul 2005, la data înființării DGASPC Vâlcea și a preluării Centrului de Îngrijire și Asistență Lungești. Din motive tehnice și financiare instalația nu a fost montată, bunurile mai sus menționate sunt depozitate la Centrului de Îngrijire și Asistență Lungești fiind supuse uzurii fizice și morale. În evidența contabilă a Memorialului Nicolae Bălcescu a fost menținută nejustificat în soldul contului 231 „Active fixe corporale în curs” suma de 890.000 lei reprezentând contravaloarea a două obiective de investii, care au fost terminate și recepționate (reparare acoperiș Conac Nicolae Bălcescu și fosă septică). Nu au fost dezmembrate activele fixe corporale de natura construcțiilor în sumă de 218.000 lei, aflate în incinta Mânăstirii Sărăcinești, comuna Păușești Măglași, care aparține de Episcopia Râmnicului, unde a funcționat Centrul de Îngrijire și Asistență Păușești Măglași.
Spitalul Județean a „uitat” să plătească către CJ Vâlcea 50% din chiriile încasate
Tot Curtea de Conturi a mai constatat la CJ Vâlcea că nu au fost calculate, înregistrate în evidența contabilă și raportate în situațiile financiare anuale și nu au fost urmărite spre încasare debitele și accesoriile aferente creanței bugetare reprezentând cota de 40% din veniturile provenite din impozitul pe mijloacele de transport cu masa egală sau mai mare de 12 tone datorat bugetului judeţului, de către unitățile administrativ-teritoriale de pe raza administrativă a județului Vâlcea. Potrivit dispoziţiilor art. 295 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, bugetul județean beneficiază de o cotă de 40% din veniturile provenite din impozitul pe mijloacele de transport cu masa egală sau mai mare de 12 tone, înregistrate pe raza teritorială a judeţului, precum şi a amenzilor şi penalităţilor aferente acestui impozit. Au fost identificate venituri suplimentare în sumă de 90.000 lei la care se adaugă 96.000 lei accesorii.
La Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” nu a fost reflectată în mod corect în evidența contabilă „Contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații 0,85%”, fiind denaturată valoarea creanței rămase de recuperat de la Casa de Asigurări Sociale de Sănătate Vâlcea. Valoarea estimată a abaterii este de 26.000 lei din care: 20.000 lei reprezentând creanțe existente în sold la data de 31 decembrie 2013 pentru care nu s-a întocmit și transmis extrasul de confirmare sold către Casa de asigurări de Sănătate Vâlcea, nu s-a efectuat un punctaj reciproc scris și nu s-a efectuat o analiză a componenței pe vechime, a sumei de încasat având în vedere termenul general de prescripție; 6.000 lei reprezentând obligații neînregistrate (contribuția pentru concedii și indemnizații) în anul 2013 către FNUASS și neachitate în termenul legal de plată. La Serviciul Public Județean de Pază Vâlcea nu a fost reflectată în mod corect în evidența contabilă valoarea creanței rămase de recuperat de la Casa de Asigurări Sociale de Sănătate Vâlcea. S-a constatat că entitatea auditată a raportat prin situațiile financiare întocmite la data de 31.12.2013, creanțe de încasat de la Casa de Asigurări Sociale de Sănătate Vâlcea în sumă de 12.000 lei, reprezentând indemnizaţii plătite pentru concedii medicale care depăşesc suma contribuţiilor datorate de angajator la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi care nu au fost supuse verificării și confirmării pe baza extrasului soldului contului 4317 „Contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații 0,85%”. Nu a fost virată la bugetul local al CJ Vâlcea, cota parte de 50% din chiriile încasate în anii 2012-2013 de către ordonatorii terțiari de credite: Spitalul Județean de Urgență Vâlcea – suma estimată de 82.000 lei și Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu”, suma estimată de 1.000 lei.
S-au efectuat plăți necuvenite către Protectchim SRL pentru lucrările de modernizare a sălii de şedinţe
Au fost angajate, ordonanțate și plătite cheltuieli din credite bugetare aprobate fără legătură cu activitatea instituției, în sumă de 20.000 lei, reprezentând jumătate din amenda contravențională aplicată de către Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP) pentru nerespectarea prevederilor legale privind achizițiile publice, respectiv transmiterea spre publicare a două anunțuri de atribuire cu depășirea termenului maxim, după încheierea contractelor de lucrări. Au fost efectuate unele cheltuieli nelegale din bugetul local al CJ Vâlcea în sumă totală de 2.000 lei la obiectivul de investiții „Refacere pod beton armat pe DJ 605 A peste valea Roșioara”, localitatea Berbești, ca urmare a înscrierii în situaţiile de lucrări de către constructor şi acceptării la plată de către entitatea auditată, a unor cote de cheltuieli directe mai mari decât cele reglementate legal (comisionul pentru cărți de muncă, contribuția pentru accidente de muncă și boli profesionale). Au fost efectuate plăţi nelegale de natura accizelor aferente consumului de gaz natural utilizat pentru încălzirea spaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea instituţia de asistenţă medicală Spitalul de Pneumoftiziologie C-tin Anastasatu Mihăești, în sumă estimată de 5.000 lei. Au mai fost efectuate unele plăți nelegale din bugetul local al CJ Vâlcea în sumă estimată de 12.000 lei, reprezentând lucrări de reparații curente neexecutate la DJ 703L Jiblea – Fedeleșoiu, și încasate de către RAJDP Vâlcea. În fine, s-au efectuat unele plăți necuvenite către firma Protectchim SRL din bugetul local al CJ Vâlcea în sumă estimată de 12.000 lei, reprezentând lucrări de investiții la obiectivul „Modernizare și extindere Sala de Ședințe a Consiliului Județean Vâlcea” a căror valoare a fost majorată în mod nejustificat.
(Petre Coman)