|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Țiganii vâlceni vor „pensii de ghetou“ de la statul german 

tigani

 

Având în vedere solicitările de informaţii primite de Biroul Judeţean pentru Romi din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Vâlcea, legate de o lege din Germania intrată în vigoare în 01.07.1997, conform căreia cei care au desfăşurat o activitate de muncă într-un ghetou în timpul regimului naţional-socialist din Germania, în perioada 1933-1945, sunt îndreptăţiţi, în anumite condiţii, la o pensie, aşa-zisă „pensie de ghetou”. Această lege a suferit modificări în 2014, astfel încât, acum, sunt luate în calcul şi ghetouri amplasate „în zona de influenţă naţional-socialistă”, ca de pildă cele pe teritoriul naţional al României din acea perioadă;

Având în vedere interpretările eronate ale aplicării normelor legislative mai sus amintite apărute în comunităţile de romi din judeţul Vâlcea, dar şi în vederea eliminării unor riscuri ce pot decurge din acestea,

Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea informează opinia publică asupra faptului că procedurile legale şi condiţiile aplicabile în acest caz sunt stabilite în România de către Ambasada Republicii Federale Germania (prin comunicatul Ambasadei Republicii Federale Germania, Dosar: RK-Ref-541.SE Ghetto (ZRBG) din 12.02.2015 postat pe http://www.bukarest.diplo.de./contentblob/4375290/Daten/4872932/ddatei_merkblatt_ghettorenten.pdf şi pe site-ul www.anr.gov.ro la capitolul „Comunicare din partea preşedintelui”,  „Procedura pentru solicitarea drepturilor de pensie de către etnicii romi care au desfăşurat munca într-un ghetou”. Agenţia Naţională pentru Romi acordă sprijin logistic gratuit şi cu informaţii pentru depunerea dosarelor persoanelor care sunt eligibile, potrivit legii germane.

Astfel, persoanele de etnie romă care au fost deportate în ghetourile din Transnistria pot întocmi dosare pentru pensia oferită de statul german în următoarele condiţii:

– să fi fost deportat în Transnistria- se dovedeşte cu un document de la Arhivele Statului sau declaraţie dată în faţa notarului. Este vorba de o declaraţie care trebuie să prezinte cu amănunte unde a fost deportat, unde a muncit, de ce a muncit, ce a muncit, cu cine a mai fost acolo etc.

– cel care a fost deportat să fie în viaţă (dacă nu este în viaţă, singura persoană care poate să întocmească dosarul de solicitare este văduva/văduvul acestuia/acesteia dacă au fost legal căsătoriţi- cu certificat de căsătorie. Copiii, nepoţii sau rudele celui deportat nu pot să întocmească dosar).

– să fi muncit voluntar în Transnistria- cei care au muncit forţat nu pot depune dosar.

– solicitantul trebuie să aibă o vechime în muncă de minim 60 de luni, indiferent unde au muncit şi pot dovedi cu acte acest lucru.

Leave a Response