Senatorul Cotescu îi cere premierului Victor Ponta să ia măsuri pentru îmbunătăţirea raportului de ţară
Săptămâna trecută, senatorul liberal Marin Adrănel Cotescu i-a adresat o interpelare premierului Victor Ponta pe tema îmbunătăţirii raportului de ţară. „În cadrul Raportului de ţară pe 2015 pentru România, Comisia Europeană a punctat că principalele dezechilibre macroeconomice au fost semnificativ reduse. Totuşi, incoerenţa fiscalităţii, lipsa reformelor concrete şi ineficienţa administraţiei periclitează echilibrul. Productivitatea muncii, de exemplu, este afectată de investiţiile reduse, lipsa inovaţiei şi un mediu de afaceri nefavorabil. în lipsa unor reforme importante, deficienţele din mediul investiţional ar putea afecta investiţiile mult dorite şi capacitatea României de export. Fondurile structurale ar putea contribui semnificativ la finanţarea unor importante investiţii, însă implementarea continuă să fie un obstacol major, ţinând cont de slaba capacitate instituţională si lipsa de coordonare între diferitele instituţii şi departamente implicate. S-au enumerat, de asemenea, accesul dificil la finanţare, în special pentru IMM-uri, infrastructură energetică şi de transport necompetitivă, lipsa calităţii în educaţie şi neconcordanţa ei cu piaţa muncii, capacitatea administrativă scăzută în sectorul public şi politica fiscală instabilă care afectează investiţiile şi exporturile. Ineficienţa în companiile de stat, care domină sectoare ale economiei precum energia şi transporturile, este o povară pe finanţele publice şi grevează întreaga economie. Sectorul bancar românesc, în schimb, este bine capitalizat şi are lichidităţi, iar împrumuturile neperformante sunt pe un trend descrescător. Cu toate acestea, băncile rămân vunerabile la evenimentele din zona euro, dar şi la iniţiative interne care ar putea avea un impact asupra întregului sector. Deşi sunt implementate măsuri dc creştere a eficienţei administrării fiscale, colectarea TVA este una dintre cele mai scăzute din Europa şi munca la negru are efecte asupra veniturilor la buget. Schimbările frecvente din sistemul de impozitare contribuie la instabilitatea mediului de afaceri. Dinamica de pe piaţa muncii indică o îmbunătăţire, dar persistă problemele structurale. Sărăcia şi excluziunea socială continuă să afecteze mare parte din populaţie. Şomajul este la un nivel scăzut şi în scădere, dar asta se datorează doar unei rate mici de activitate. Accesul pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile rămâne dificil, iar calitatea şi accesul timpuriu la educaţie şi îngrijire, la formare profesională, ucenicie, educaţie superioară şi învăţare pe toată durata vieţii sunt scăzute. Lipsa unor acţiuni importante au condus la un şomaj în rândul tinerilor şi o rată de inactivitate mari. în plus, mai semnalează CE, au existat progrese limitate în formularea politicilor privind eficienţa energetică, a integrării transfrontaliere a reţelelor energetice şi în constituirea interconectorilor pentru inversarea fluxurilor de gaz, iar liberalizarea preţului la energie pentru consumatorii casnici a fost întârziată. Având în vedere cele prezentate, vă rog să îmi comunicaţi, domnule prim-ministru, ce modificări veţi aduce programului de guvernare în vederea corectării deficienţelor semnalate de către Comisia Europeană şi, implicit, pentru a implementa recomandările specifice de ţară”, precizează senatorul PNL Marin Adrănel Cotescu.