Concurs „reloaded” pentru şefia Poliţiei Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea
Primăria Râmnicului va organiza un al doilea concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de director executiv la Poliţia Locală amunicipiului Râmnicu Vâlcea, după ce nimeni nu s-a prezentat la examenul din 24 februarie 2015. Concursul se organizează la sediul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, în data de 16 aprilie 2015 – proba scrisă. Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în termen de 20 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, partea a III-a, la sediul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea. Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49 din HG nr. 611/2008, modificată şi completată de HG 1173/2008. Condiţiile de participare la concurs: condiţii de studii – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; condiţii de vechime – minim 3 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice. Pentru concursul de recrutare, dosarul va cuprinde următoarele documente, conform prevederilor art. 49 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, modificată şi completată de HG nr. 1173/2008: copia actului de identitate; formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la H.G. nr. 611/2008, modificată; copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări; copia carnetului de muncă sau, după caz, adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi în specialitate (după data de 01.01.2011 dovada vechimii în muncă şi în specialitate se face cu adeverintă standard conform Ordinului Agenţiei Nationale a Funcţionarilor Publici nr. 192/2013); cazierul judiciar; adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare; declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică. La finele anului trecut, ca urmare a protestelor îndelungate ale Sindicatului Poliţiei Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea, dar şi a discuţiilor aprinse cu primarul interimar Gigi Matei, directorul Poliţiei Locale, Alecu Deaconu, şi-a dat demisia din funcţie. El a acceptat un post de execuţie, consilier superior, în cadrul Corpului de Control al Primarului. Interimatul Poliţiei Locale a fost asigurat de Nicolae Sâia, şef serviciu în cadrul instituţiei. Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a informat atunci: „În cursul zilei de 4 noiembrie, ca urmare a situaţiei tensionate înregistrată în ultima perioadă la nivelul Poliţiei Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea, Alecu Deaconu a solicitat transferul din funcţia de director al acestei structuri, într-o funcţie de execuţie, solicitare acceptată, în baza atribuţiilor legale, de către primarul interimar Gigi Matei. Alecu Deaconu urmează să ocupe o funcţie de consilier superior în cadrul Corpului de Control al Primarului – Inspectori zonali. În cursul zilei de 5 noiembrie, primarul interimar Gigi Matei va numi prin dispoziţie o persoană care să asigure interimatul în fruntea Poliţiei Locale, până la organizarea unui concurs pentru ocuparea poziţiei de director. Toate celelalte revendicări ale poliţiştilor locali vor fi supuse aprobării în următoarea şedinţă a Consiliului Local Municipal”.