|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Deputatul Buican prezintă o soluţie pentru plata creanţelor salariale ale disponibilizaţilor de la Oltchim 

buican cristi

 

În data de 19 martie 2015, prin intermediul unei adrese depuse la Ministerul Finanţelor Publice şi la Secretariatul General al Guvernului, o parte dintre parlamentarii din judeţele Vâlcea şi Argeş au solicitat Premierului Victor Ponta şi decidenţilor finanţişti să aibă în vedere posibilitatea de a cumpăra creanţa salarială a angajaţilor disponibilizaţi de la Oltchim în anul 2013. Această posibilă soluţie la una din cele mai presante probleme sociale ale judeţelor Vâlcea şi Argeş, a reieşit în urma discuţiilor şi întâlnirilor ce au avut loc între reprezentanţii persoanelor disponibilizate de la Oltchim şi parlamentarii liberali de Vâlcea. Adresa depusă la Secretariatul General al Guvernului şi destinată Premierului Victor Ponta înregistrată cu nr. 17/3302 din 19.03.2015 şi la Ministerul Finanţelor Publice cu nr. 18417 din 19.03.2015, îi are ca semnatari pe deputaţii Cristian Buican, Traian Dobrinescu, Romeo Rădulescu şi Mihai Deaconu (deputat de Argeş) şi senatorii Remus Daniel Niţu şi Marin Adrănel Cotescu. În opinia parlamentarilor semnatari, printr-o astfel de măsură de cumpărare de către Ministerul Finanţelor Publice a creanţei salariale a angajaţilor disponibilizaţi de la Oltchim s-ar stinge conflictul social ce există în prezent în judeţul Vâlcea, iar Ministerul Finanţelor Publice nu ar înregistra niciun fel de pierdere, în planul de reorganizare al Oltchim, această creanţă salarială fiind foarte clar stipulată.

Preşedintele liberalilor vâlceni, deputatul Cristian Buican, unul dintre iniţiatorii acestui demers, consideră că este de datoria Premierului să întreprindă măsurile necesare pentru găsirea celor mai rapide şi bune soluţii pentru rezolvarea situaţiei sociale tensionate din judeţul Vâlcea şi că propunerea prin care Guvernul României să preia creanţa salarială a dispobilizaţilor de la Oltchim reprezintă o soluţie simplă şi creativă de stingere a conflictului social existent şi un semnal pozitiv dat posibililor investitori. În opinia parlamentarului liberal, prin acceptarea propunerii de preluare a a creanţei, Ministerul Finanţelor Publice nu ar înregistra niciun fel de pierdere, în planul de reorganizare al Oltchim fiind foarte clar stipulat faptul că aceste plăţi se vor face, nespecificându-se însă data la care acestea vor avea loc. „Dacă există voinţă politică şi interes pentru găsirea celor mai bune soluţii pentru Oltchim, nu există niciun fel de argument pentru care propunerea din adresa depusă la Guvern să nu fie adoptată, cât mai repede. Propunerea ca Ministerul de Finanţe să preia creanţa salarială a disponibilizaţilor de la Oltchim este una care ar rezolva conflictul social existent, fără a cauza pierderi Bugetului de Stat. Dacă cei de la PSD sunt de stânga, aşa cum pretind, găsirea unor soluţii de stingere a situaţiilor sociale conflictuale, aşa cum este cea de la Vâlcea, ar trebui să reprezinte o prioritate absolută. Implementarea acestei soluţii de plată a persoanelor disponibilizate de la Oltchim nu ar rezolva decât această problemă, ci ar reprezenta şi un semnal important dat mediului privat asupra interesului pe care Guvernul României îl are pentru această importantă societate comercială. În contextul lipsei de încredere şi de autoritate din jurul Oltchim, implicarea conducerii Guvernului României reprezintă o obligaţie” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Leave a Response