Le-au făcut gulaş… pe unguroaice!
Le-au făcut gulaş… pe unguroaice!
Oltchim Rm. Vâlcea – Cornexi Alcoa 40-23 (21-9); scor general: 65-48
Când antrenorul Gheorghe Tadici spunea că, la Rm. Vâlcea, în condiţiile unui arbitraj corect, Oltchim poate învinge la 10 goluri diferenţă, au fost voci timide care apreciau că tehnicianul exagerează. Realitatea din partida retur nu doar că i-a dat dreptate lui Tadici, dar a demonstrat că în acest moment la Vâlcea s-a construit o echipă cu care putem spera la vechiul vis al iubitorilor handbalului din România: Cupa (Liga) Campionilor.
Câteva emoţii la început, în primele trei-patru minute, când unguroaicele au avut fericirea de a ne fi egale (1-1 şi 2-2), apoi pentru ele s-a tăiat filmul, în minutul 9 antrenorul Janos Gyula solicitând deja time-aut. Distanţa dintre cele două echipe a fost, de regulă, în raport de 2-1, pentru fiecare gol marcat de unguroaice fetele noastre au răspuns cu câte două reuşite în poarta adversă. Desigur, un mare merit – poate cel mai mare – îl are Lumuniţa Huţupan – Dinu, portăriţa echipei Oltchim parând o serie de mingi importante ce au dat aripi vâlcencelor şi a turnat plumb în picioarele şi braţele unguroaicelor. La pauză a fost 21-9, scor ce reflectă direcţia în care s-a jucat şi diferenţa de valoare dintre cele două grupări. Teoretic, repriza a doua a fost mai echilibrată, însă doar dacă o raportăm la ceea ce s-a întâmplat în prima parte a partidei. Vâlcencele s-au axat pe spectacol, antrenorul Gheorghe Tadici trimiţând în teren aproape toate jucătoarele şi rulându-le astfel încât să poată să-şi treacă fiecare numele pe lista marcatoarelor. S-au încercat pasele în diagonală, aerienele, golurile marcate pe pivot… Într-o proporţie destul de mare spectacolul a fost reuşit, dar nu total. Ceea ce au demonstrat vâlcencele în acest meci a fost doar să lase loc de speranţă că vor merge „în pas de defilare“ până la câştigarea Cupei Cupelor, trofeu european ce stă la îndemâna fetelor noastre să-l aducă în vitrină chiar înaintea titlului naţional. În repriza a doua s-a produs şi mult aşteptatul debut al Roxanei Gatzel, jucătoare valoroasă, dar în a cărei prestaţie s-a văzut tracul debutului într-o competiţie europeană cu Oltchim. Din cauza ratărilor de la şapte metri ale Roxanei, ambele în finalul partidei, unguroaicele au plecat ceva mai mulţumite din România, pentru că s-a evitat astfel o înfrângere umilitoare pentru gruparea pe care unii o vedeau finalistă.
Următoarea adversară din Cupa Cupelor o aflăm marţi
După spectaculoasa calificare în turul următor al Cupei Cupelor, echipa Oltchim Rm. Vâlcea va aştepta cu emoţii fireşti tragerea la sorţi ce se va efectua marţi, la sediul EHF. Ziua de marţi va fi una importantă pentru handbalul feminin românesc, pentru că în urne se vor afla şi echipele care participă în Challenge Cup. Exceptând pe HC Zalău, echipă eliminată din competiţiile europene, ţara noastră mai are cinci formaţii angrenate în întrecerile continentale inter-cluburi.
Revenim la Liga Naţională!
Succesul din Cupa Cupelor va mai fi savurat o vreme fără a le putea vedea, însă, pe „alchimiste“ la lucru. Etapa actuală din Liga Naţională a început încă de anul trecut pentru Oltchim Rm. Vâlcea, atunci când au învins categoric pe Tomis Constanţa. În devans a învins şi Rulmentul Braşov la HC Zalău. Acum, după disputarea tuturor meciurilor, iată rezultatele complete ale primei etape din retur:Oltchim Rm. Vâlcea – Tomis Constanţa 41-17
HC Zalău – Rulmentul Braşov 18-24 HCM Baia Mare – Mureşul Tg. Mureş 36-22 Univ. Timişoara – „U“ Jolidon Cluj 31-41 Rapid Bucureşti – HC Dunarea Brăila 21-28
HCM Roman – Astral Buzău 31-32 HC Oţelul Galaţi – CSM Cetate Deva 28-25
La finele acestei săptămâni, pe 21 ianuarie, se va disputa a doua etapă a returului după următorul program:
HC Zalău – HCM Baia MareRulmentul Braşov – HC Oţelul Galaţi
CSM Cetate Deva – HCM Roman Astral Buzău – Oltchim Rm. Vâlcea
Tomis Constanţa – Rapid CFR Bucureşti
HC Dunarea Brăila – Universitatea Timişoara
„U“ Jolidon Cluj – Mureşul Tg. Mureş.
Aşadar, revenirea în campionat a echipei Oltchim în faţa propriului public se va produce mai exact pe 27 ianuarie, când adversara grupării antrenate de Gheorghe Tadici va fi Cetate Deva. Referitor la clasament, să spunem că Oltchim Rm. Vâlcea se menţine lidera competiţiei, la patru puncte distanţă de campioana en-titre, Rulmentul Braşov.
George ANDREI