|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Păsat de la CJ Vâlcea politizează ATOP, prin aducerea a trei liberali ca „reprezentanţi ai comunităţii” 

gica pasat bulacu

 

La propunerea preşedintelui interimar al Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Păsat, în şedinţa orinară de marţi, 31 martie, este inclus un proiect de hotătâre privind validarea a trei mandate de noi membri ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Vâlcea. Cele trei persoane care vor face parte din ATOP Vâlcea ca „reprezentanţi ai comunităţii” sunt de fapt membri ai noului PNL Vâlcea:  Elena Caplea – membru în Comitetul Executiv Judeţean al PNL Vâlcea, Gabriel Tomescu şi Mihail Tiberiu Murăruş – membri de frunte ai fostului PDL Vâlcea, acum „convertiţi” la liberali. Cei trei reprezentanţi ai comunităţii care vor fi înlocuiţi din ATOP Vâlcea sunt: Bogdan Lăstun, Sorin Marica şi Gheorghe Deaconu. În „expunerea de motive” enunţată de preşedintele Gheorghe Păsat la proiectul de hotărâre privind modificarea componenţei Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Vâlcea se arată următoarele: „Potrivit prevederilor art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, cu modificările şi completările ulterioare, la nivelul fiecărui judeţ se organizează şi funcţionează autoritatea teritorială de ordine publică, organism cu rol consultativ, a cărui activitate se desfăşoară în interesul comunităţii. Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Vâlcea, prin activitatea sa, asigură reprezentarea şi promovarea intereselor comunităţii în scopul asigurării unui climat de siguranţă şi securitate publică şi este constituită din şeful inspectoratului de poliţie judeţean, un reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor, subprefect, 6 consilieri desemnaţi de consiliul judeţean şi 3 reprezentanţi ai comunităţii desemnaţi de preşedintele consiliului judeţean. Subprefectul şi şeful inspectoratului de poliţie judeţean sunt membri de drept ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Vâlcea. În conformitate cu aceste dispoziţii legale, prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 57 din 31 octombrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, a fost validat mandatul membrilor Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Vâlcea, organism cu rol consultativ cu atribuţii în domeniul ordinii publice şi a siguranţei cetăţenilor, la nivelul judeţului Vâlcea. Prin Dispoziţia Vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea cu atribuţii de preşedinte nr. 149 din 25 martie 2015, au fost desemnaţi 3 reprezentanţi ai comunităţii în calitate de membri ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Vâlcea, după cum urmează: Elena Caplea; Gabriel Tomescu; Mihail Tiberiu Murăruş. Începând cu data emiterii acestui act administrativ îşi încetează aplicabilitatea prevederile Dispoziţiei Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 324 din 24 septembrie 2012, prin care au fost desemnaţi 3 reprezentanţi ai comunităţii locale în calitate de membri ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Vâlcea, al căror mandat a fost validat prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 57 din 31 octombrie 2012”.

(Petre Coman)

Leave a Response