|sâmbătă, ianuarie 18, 2025
  • Follow Us!

Senatorul Laurenţiu Coca este preşedintele Clubului Social Democrat Vâlcea 

coca

Secretarul general adjunct al Partidului Social Democrat, Codrin Ştefănescu, va veni zilele următoare în vizită la organizaţia PSD Vâlcea. În urma discuţiilor avute cu colegii de partid, a fost decisă înfiinţarea Clubului Social Democrat, ca prim pas în implementarea programului „De la om la om”, lansat de PSD la nivel naţional. Clubul Social Democrat va funcţiona în cadrul organizaţiei judeţene, urmând a-l avea preşedinte pe senatorul PSD, Laurenţiu Coca.

„Prin înfiinţarea acestui Club dorim să venim în întâmpinarea nevoilor categoriilor sociale din judeţ. Suntem deschişi colaborării cu toate componentele societăţii civile dâmboviţene – asociaţii profesionale, sindicate, patronate, ONG, asociaţii ale oamenilor de afaceri, de pensionari, cadre militare în rezervă, elevi şi studenţi etc. Fiecare îşi poate găsi un sprijin în noi”, a spus Codrin Ştefănescu.

 

Domnia sa şi-a exprimat speranţa că modelul înfiinţării Clubului Social Democrat Dâmboviţa va fi extins cât mai repede la nivelul organizaţiilor PSD din ţară.

Leave a Response