Paza simțului tactil
Cele cinci simțuri ale trupului au fost date omului pentru a se putea împărtăși de frumusețea și bunătatea darurilor lui Dumnezeu, ca prin aceasta să-L cunoască pe El, care atât de mult își iubește făptura. Mintea noastră trebuie să fie ațintită neîncetat spre Dumnezeu, iar fiecare simț în parte trebuie să devină un receptor al iubirii Sale nemărginite.
Prin simțul tactil creierul primește informații clare despre mediul înconjurător. Receptorii simțului tactil sunt corpusculii tactili, minuscule organe senzoriale situate în piele, sub epiderm. Acești corpusculi tactili receptează informația, o transformă în impuls nervos și o trimit spre creier, printr-o rețea de neuroni. Deși palmele sunt conștientizate cel mai bine ca fiind organe tactile, trebuie știut faptul că tot corpul este sensibil la atingere, fiind un adevărat organ tactil.
Dacă lucrarea celorlalte simțuri ale trupului (văz, auz, miros, gust) poate deveni început al păcatului, simțul tactil se arată a fi cel mai apropiat de fapta pătimașă în sine, pipăirea sau atingerea fiind „începutul și temelia faptei”. Paza atentă a simțului tactil nu indică vreun soi de frică psihică, ci smerenia creștină și teama de a nu cădea în robia ispitei, căci „trandafir mirositor este pipăirea, organ robit și orb al simțurilor, care a fost făcut poate numai pentru orbi”, precum spune Sfântul Grigorie de Nyssa. Precum atunci când vedem un fier scos din foc nu mai este nevoie să îl atingem, spre a ne convinge că este fierbinte, tot așa, se cade să ne folosim de pipăire doar atunci când celelalte simțuri nu ne pot ajuta.
Pentru a ne păzi de aprinderea poftei trupești, în special, Sfinții Părinți ne îndeamnă să nu ne atingem de un alt trup, afără de vreo nevoie reală. „Să te păzești cu multă grijă de pipăirile cele moi, pe care le fac mâinile, căci simțirea ce se naște din acest organ al simțurilor este cea mai trupească și, de aceea, cea mai ațâțătoare spre păcat”, spune Sfântul Nicodim Aghioritul. La fel ne învață și Sfântul Ioan Scărarul, zicând despre pipăire că „nimic nu este mai greu decât simțirea aceasta”.
Nici măcar de anumite părți ale trupului nostru nu se cade să ne atingem, fără rost, putând stârni ușor pofta spre desfrânare. Într-un cuvânt pentru curăția minții și smerenie, Sfântul Isaac Sirul spune: „Când ești întru nevoile cele firești ale trupului, să te cucernicești spre îngerul care te păzește, căci feciorelnic este nu cel ce și-a păzit trupul neîntinat de împreunare, ci cel care se sfiește de sine însuși, când se află singur”. Acest cuvânt se întemeiază pe faptul că mai ales în momentele de singurătate, din curiozitate, omul atrage ispita și poate cădea mai ușor în păcat.
Precum ne comportăm în biserică, tot așa se cade să ne comportăm și în singurătate, căci, în iubirea Sa, Dumnezeu ne însoțește întotdeauna și pretutindeni. „Noi, creștinii, să ne rușinăm de noi înșine, când ne-am afla într-o casă încuiată, în singurătate sau în întunericul nopții. Pentru că sfiala, strângerea și cucernicia pe care le avem când ne aflăm într-o dumnezeiască biserică se cade să le avem și față de noi înșine, care suntem Biserica lui Dumnezeu și a darului Duhului Sfânt, precum citim: Căci noi suntem templu al Duhului celui viu (II Corinteni 6, 16); sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, care este întru voi, pe care-L aveți de la Dumnezeu? (I Corinteni 6, 19)”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Mai mult, trupul nostru este mai de cinste chiar decât clădirea bisericii, precum arată tot Sfântul Ioan, zicând: „Trupul nostru este cu mult mai cinstit și mai vrednic de cucernicie decât biserica, căci noi suntem însuflețiți și cuvântători, iar biserica este neînsuflețită și necuvântătoare, și pentru noi a murit Hristos, iar nu pentru biserici. Pentru aceea, mai multă sfială și rușine se cade să păzim față de noi înșine și față de trupul nostru, decât față de biserică. Pentru aceasta, cel care ar îndrăzni să strice sfânta biserică a trupului său, cu vreo faptă urâtă, este cu adevărat mai nelegiuit decât cel care ar surpa și ar prăpădi cu totul biserica cea vestită a Sfintei Sofia (din Istanbul) sau vreo alta, mai mărita și mai încuviințată decât aceasta”.
Se cuvine, dar, să luăm aminte la puterea mare pe care simțul tactil o are asupra minții și trupului nostru și să ne păzim de a pipăi și a aduce în suflet lucruri vătămătoare. Aceste lucruri poate fi înțelese ușor de cei care au harul credinței și cunosc viclenia și strădania diavolului de a-l înrobi pe om.
Pr. Iancu Dorin Nifon
