Preţul cărnii de miel în pieţele din Vâlcea
Un kilogram de carne de miel costă, în pieţe, între 20 şi 28 de lei, în timp ce în unele supermarketuri ajunge chiar şi la 37 de lei, preţurile fiind similare celor de anul trecut. Mielul viu, cumpărat direct de la crescători, se vinde cu preţuri cuprinse între 9 şi 15 lei kilogramul, scrie Mediafax.
În Vâlcea, carnea de miel se vinde cu preţuri care pornesc de la 25 de lei pe kilogram. Autorităţile sanitar-veterinare au dat aviz şi anul acesta, la fel ca şi anul trecut, pentru funcţionarea unui centru temporar de sacrificare a mieilor în Râmnicu Vâlcea. Aici, producătorii aduc animalele care vor fi sacrificate, acestea sunt controlate de către specialişti, după care sunt sacrificate şi pot fi vândute. Centrul temporar de sacrificare a mieilor din Râmnicu Vâlcea va fi deschis până sâmbătă, cu o zi înainte de Paşte.
Carnea de miel se mai vinde în Vâlcea şi în supermarketuri şi carmangerii. În târguri nu este permisă comercializarea animalelor sacrificate, ci doar vânzarea animalelor vii.