Ce trebuie sa stie elevii la finalul clasei pregatitoare, pana in luna mai, la fiecare materie
In Monitorul Oficial a fost publicat astazi, 15 aprilie 2015, Ordinul nr. 3678 din 8 aprilie 2015 al ministrului educatiei si cercetarii stiintifice privind aprobareaMetodologiei de intocmire, completare si valorificare a raportului de evaluare la finalul clasei pregatitoare.
Potrivit rapoartelor de evaluare tip, la Comunicare in limba romanainvatatorii vor consemna, de exemplu, daca elevul din clasa pregatitoare poate sa recunoasca cuvinte uzuale scrise cu litere mari si mici de tipar sau daca stie sa scrie mesaje simple.
La Limba straina, invatatorii vor completa, printre altele, daca elevii reactioneaza la salut si raspund la o intrebare scurta, simpla si clara, daca stiu numele unor obiecte, daca pot invata scurte poezii sau cantece, cu sprijinul profesorului, daca pot sa spuna in limba respectiva cum se numesc, ce varsta au, daca participa la jocuri de comunicare in care creeaza rime sau mesaje scurte.
La Matematica si explorarea mediului, invatatorii vor scrie in raportul de evaluare daca elevul stie numerele de la 0 la 31, daca poate sa compare aceste numere, sa le ordoneze, sa faca adunari si scaderi cu pana la 5 elemente dintr-o multime data. De asemenea, profesorul va verifica daca elevul identifica patratul, triunghiul, dreptunghiul, cercul, cubul, sfera, daca poate identifica relatii de tipul „daca… atunci” intre doua evenimente succesive, precum si alte informatii.
La Religie, Raportul tip de evaluare la Clasa pregatitoare verifica urmatoarele:
- Recunoasterea unor elemente de baza ale credintei religioase
- Observarea caracteristicilor comportamentale ale unui crestin, pe baza valorificarii unor situatii din viata de zi cu zi
- Aplicarea unor reguli de comportament moral-crestin in contexte de viata familiare
- Asumarea unor responsabilitati in cadrul grupurilor din care face parte, la propunerea adultului
- Identificarea unor elemente comune si de diferentiere intre oameni
- Explicarea semnificatiei unor evenimente religioase cunoscute
- Identificarea unor sarbatori si evenimente cu semnificatii religioase, cu incidenta asupra vietii familiei
La Arte Vizuale si Abilitati Practice, Raportul tip de evaluare la Clasa pregatitoare verifica, printre altele, urmatoarele:
- Sesizarea semnificatiei unui mesaj vizual simplu, exprimat prin desen/ pictura/modelaj/ colaj/ film/ desen animat, care reflecta un context familiar
- Identificarea liniei, a punctului, a culorii si a formei in ipostaze familiare, in spatiul inconjurator
- Manifestarea curiozitatii fata de explorarea de mesaje artistice simple, exprimate vizual
- Observarea unor caracteristici simple ale materialelor intalnite in mediul familiar
- Exprimarea ideilor si trairilor personale, in aplicatii simple, specifice artelor vizuale
- Transformarea unui material prin tehnici simple
- Participarea la activitati integrate adaptate nivelului de varsta, in care se asociaza elemente de exprimare vizuala, muzicala, verbala, kinestezica
La Muzica si miscare:
- Receptarea unor sunete din mediul inconjurator
- Diferentierea sunetelor vorbite sau cantate
- Receptarea sunetelor emise de jucariile muzicale si percutia corporala
- Cantarea in colectiv, asociind miscarea sugerata de text
- Improvizarea a unei combinatii ritmice asemanatoare celor din folclorul copiilor si asocierea acesteia cu miscari adecvate
La Educatie fizica:
- Recunoasterea influentei soarelui si a temperaturii asupra sanatatii
- Identificarea principalelor caracteristici ale posturii corporale corecte
- Respectarea regulilor de igiena personala
- Aplicarea deprinderilor motrice in conditii de joc
- Redarea prin limbaj corporal a unor actiuni/trairi personale
- Sesizarea regulilor necesare desfasurarii jocurilor
- Manifestarea atitudinii de cooperare, intrajutorare si fair-play in timpul jocurilor
La Dezvoltare personala:
- Identificarea unor trasaturi personale elementare
- Identificarea unor obiecte si activitati simple de igiena personala
- Recunoasterea emotiilor de baza in in situatii simple, familiare
- Identificarea regulilor de comunicare in activitatea scolara
- Explorarea caracteristicilor fiintelor si obiectelor preferate si a interactiunii simple cu acestea
- Identificarea unor rutine in activitatea scolara
- Aplicarea unor tehnici simple care sprijina invatarea si succesul scolar
- Identificarea hobby-urilor, jocurilor si activitatilor preferate
Metodologia de intocmire, completare si valorificare a raportului de evaluare la finalul clasei pregatitoare prevede ca Raportul de evaluare se completeaza pentru toti elevii din clasele pregatitoare.
Fiecare invatatoare va completa acest Raport de evaluare in luna mai, pentru clasa la care preda, „in urma observarii si evaluarii elevilor, desfasurate de catre fiecare cadru didactic pe tot parcursul anului scolar”. Raportul este un document-tip, in care invatatorii scriu care este nivelul realizarii competentelor asociate fiecarei materii.
Metodologia spune ca invatatorul completeaza raportul, „in urma consultarii si in colaborare, dupa caz, cu profesorul psihopedagog, profesorul psiholog scolar, profesorul logoped, consilierul scolar, medicul scolar, alti profesori ai clasei, parintii/reprezentantii legali„.
Invatatoarea completeaza raportul in format electronic, folosind aplicatia de pe clasapregatitoare.rocnee.eu, a stabilit Ministerul Educatiei. In metodologie se arata ca un exemplar al raportului este tiparit, semnat de invatatoare si predat directorului scolii, care asigura pastrarea acestor rapoarte in arhiva scolii pe toata perioada de scolarizare a elevului. Acest raport poate fi consultat de conducerea scolii, de profesorii care predau la clasa, precum si de reprezentanti ai inspectoratului scolar si ai Ministerului Educatiei, „in vederea monitorizarii si analizei nivelului de atingere a competentelor in conformitate cu programele scolare”.
Continutul raportului de evaluare are caracter confidential, iar rezultatele individuale obtinute de elevi nu pot fi facute publice, mai prevede metodologia.
Invatatoarea trebuie sa le prezinte parintilor, „in mod individual, continutul raportului de evaluare, pana la incheierea anului scolar, cu scopul de a-i implica pe acestia in activitatea educativa, prin prezentarea rezultatelor pozitive ale activitatii elevilor, respectiv a rezultatelor care urmeaza sa fie ameliorate”.
De asemenea, invatatoarea trebuie sa inmaneze o copie a raportului de evaluare catre parintii/reprezentantii legali ai copilului.
In metodologie se arata ca raportul de evaluare face parte din portofoliul educational al elevului, portofoliu care nici pana astazi nu a fost clarificat de Ministerul Educatiei.
Raportul de evaluare la finalul clasei pregatitoare este structurat pe urmatoarele sectiuni:
- a) date de identificare ale elevului
- b) disciplina: Comunicare in limba romana, Comunicare in limba moderna 1, Matematica si explorarea mediului, Religie, Arte vizuale si abilitati practice, Muzica si miscare, Educatie fizica, respectiv Dezvoltare personala
- c) competentele generale, precum si competentele specifice asociate fiecarei discipline, prevazute in programele scolare in vigoare pentru clasa pregatitoare, in dreptul carora cadrul didactic responsabil consemneaza, in baza documentelor-suport, nivelul achizitiei: ,,realizata” sau ,,in curs de realizare”, dupa caz
- d) aprecieri si recomandari
Legea Educatiei Nationale (nr. 1/2011) prevede la articolul 74, aliniatul 1: „La finalul clasei pregatitoare, cadrul didactic responsabil intocmeste, in baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, un raport de evaluare a dezvoltarii fizice, socioemotionale, cognitive, a limbajului si a comunicarii, precum si a dezvoltarii capacitatilor si atitudinilor de invatare”.