|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Şpârle şi şopârle, 27.04.2015 

soparla-cu-volanas

• Ceea ce trebuia să fie un „magnet” pentru turismul şi afacerile din Vâlcea este astăzi o mare dezamăgire. Societatea care „administrează” Centrul de Expoziţii din Călimăneşti – SC Expo Nord Oltenia SA – a prezentat recent situaţiile financiare pe anul 2014, situaţii care reflectă un mare dezastru de care se face vinovată conducerea firmei respective, dar şi Consiliul Judeţean Vâlcea. Poate nu credeţi, dar trebuie să spunem că anul trecut, societatea în cauză a realizat încasări totale de… numai 7.000 lei (1.600 euro), ceea ce înseamnă că nici măcar energia electrică nu şi-a putut plăti din venituri proprii. În schimb, cheltuielile au fost în 2014 de 373.000 lei (85.000 de euro), ceea ce înseamnă o pierdere de 366.000 lei, pierdere care va fi acoperită de cei doi acţionari ai societăţii – Consiliul Judeţean Vâlcea şi Primăria Călimăneşti. În timp ce spaţiile Centrului din Călimăneşti stau nefolosite, directorul Mihai Bucura şi alţi angajaţi îşi ridică lunar salariile grase.

• Potrivit arenavalceana.ro, primarul Mihai Ionescu, de la Cernişoara, consideră că liberalii şi-au făcut în zadar planuri după moartea regretatului Ion Cîlea. Social-democratul este convins că, la viitoarele alegeri, PSD Vâlcea se va mobiliza mai puternic ca niciodată, iar deputatul Cristian Buican va suferi o înfrângere de proporţii. „Am vorbit şi eu cu colegi din alte zone ale judeţului. În zona Drăgăşani, n-are susţinere, la Bălceşti la fel. În Rm. Vâlcea, mă îndoiesc că are mai mult de 20 %. Aici, în vestul judeţului, e primar PDL la Oteşani, mai e cel liberal de la Horezu şi cam atât. Eu nu-i dau şanse lui Buican să câştige alegerile pentru funcţia de preşedinte al CJV, dacă va candida, pentru că e posibil să nu mai candideze. Acest Buican este cel mai rău om pe care l-am cunoscut“ a declarat reprezentantul PSD.

• Din nou despre abuzurile unor inspectori ai ANAF: pentru o „abatere” de… doar 16 lei, Direcţia Antifraudă din Gorj (fosta Gardă Financiară) a închis barul Dali din centrul Râmnicului. Controalele s-au realizat anul trecut, în sistem încrucişat (din alte judeţe decât cele de domiciliu), însă proprietarii localului – Certa Grup – au contestat în instanţă decizia de sancţionare impusă de Direcţia Antifraudă. N-au avut noroc nici în instanţă, astfel că de la mijlocul lunii martie anul acesta barul a trebuit să-şi închidă temporar activitatea.

• Liderul PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican se află la un pas de a-şi pierde mandatul de parlamentar pentru că şi-a angajat una din cele 16 nepoate la biroul său de parlamentar. Deputatul figurează la poziţia 7 pe lista neagră a ANI, şi dacă va fi găsit incompatibil riscă o condamnare cu suspendare de 6 luni, iar timp 3 ani nu va mai putea ocupa o funcţie publică.

• Nemulţumire tot mai mare în rândul mai multor angajaţi de la televiziunea TV Vâlcea 1. După plecarea anul trecut a fostului patron Emilian Frâncu la închisoare şi după demisia directoarei Aura Constantinov, lucrurile au început să se degradeze din punct de vedere financiar la televiziunea cu pricina. Investiţii în aparatură nu s-au mai realizat de ani buni, chiriile sunt plătite „din an în Paşte”, iar, cel mai grav, mulţi angajaţi nu şi-au mai primit salariile de 6-7 luni. Oamenii sunt decişi să facă reclamaţii la ITM şi să intenteze procese în instanţă, mai ales că există un precedent fericit, când un fost angajat a câştigat la Tribunalul Vâlcea dreptul de a-şi primi salariile restante.

  • Un medic psihiatru din Horezu a „facut“ sute de pensionari cu ajutorul unor colegi de la Rm Valcea si Dragoesti. Totul pe bani multi!

Leave a Response