Monceanu, mai bun decât Guvernul
Monceanu, mai bun decât Guvernul
Viceprimarul Monceanu a realizat că există lacune în legislaţia privind ajutorul pentru încălzire. Aşa că a propus Consiliului Local şi a fost aprobată acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei pentru familiile şi persoanele singure care utilizează lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri, altele decât cele beneficiare de ajutor social. Practic, in jur de 1.300 de persoane au primit sprijin, în cuantum de 50 lei/lună/familie (decembrie 2006 – martie 2007), pentru persoanele şi familiile care realizează un venit mediu lunar până la 500 de lei lunar/membru de familie. Această iniţiativă a fost promovată la Râmnicu Vâlcea înainte cu o lună şi jumate ca guvernul să promoveze o hotărâre în acelaşi sens. Hotărârea luată de Consiliul local din municipiul nostru a atras de fapt atenţia administraţiei centrale că legislaţia trebuie completată.