|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Senatorul PSD Laurenţiu Coca a lansat programul „Pactul pentru Vâlcea” 

coca_laurentiu1

 

 

Senatorul PSD, Laurenţiu Coca, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că propune „Pactul pentru Vâlcea”, un program în zece puncte adresat tuturor partidelor politice, instituţiilor publice, patronatelor şi sindicatelor, menit a identifica 10 priorităţi pentru viitorul judeţului.

„Aşa cum la nivel naţional a fost semnat pactul pentru Apărare şi acum se negociază pactul pentru infrastructură, am propus tuturor instituţiilor din judeţul Vâlcea, partidelor politice şi agenţilor economici un pact în urma căruia să fie identificate 10 priorităţi care pot duce la îmbunătăţirea nivelului de trai din judeţ, a condiţiilor de viaţă, sporirea locurilor de muncă. De exemplu, putem avea un punct comun pentru autostrada Sibiu-Piteşti, pe care toţi o susţinem, pentru domeniul schiabil Transalpina, pentru şoseaua Transalpina, pentru crearea la Râmnicu Vâlcea a unei universităţi de stat autonome, care să vină în sprijinul tinerilor care poate din cauze financiare familiile nu-şi permit să-i ajute într-un centru universitar din afara judeţului”, a declarat Coca.

Fiecare instituţie sau partid politic să vină cu o temă argumentată care să fie în sprijinul cetăţenilor

„Ne dorim investiţii străine în judeţ, ne dorim spitale publice în care pacienţii să poată fi trataţi în siguranţă, tot ce ne dorim poate fi adus într-o dezbatere unde nu suntem PSD, PNL sau alte partide, ci suntem vâlceni. Asta ar fi un semn de maturizare a noastră şi asta aşteaptă poporul de la noi, nu să stăm de contre şi contre din orgoliu în care să ne pândim greşelile şi apoi să ieşim public să le mediatizăm. Asta nu duce la nimic bun”, a mai spus parlamentarul vâlcean. AGERPRES

 

Leave a Response