|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Avocatul Poporului verifică Centrul de Recuperare a Tinerilor cu Afecţiuni Neuropsihice Băbeni. Directorul Badea de la DGASPC, în vizorul autorităţilor 

nicolae-badea-13022013


Vâlcea: Avocatul Poporului verifică un centru specializat în afecţiuni neuropsihice

Avocatul Poporului face verificări la Centrul de Recuperare a Tinerilor cu Afecţiuni Neuropsihice Băbeni, din judeţul Vâlcea, după ce a primit o sesizare privind faptul că celor 67 de copii şi tineri din instituţie li se administrează medicamente neconforme vârstei lor, informează Mediafax.În 23 aprilie a fost făcută o sesizare de către jurnalista Oana Moisil, care a şi publicat un articol despre centrul din Băbeni, intitulat „Pastile pentru copii speciali”, fiind solicitată o anchetă la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, potrivit Avocatului Poporului.

Avocatul Poporului a precizat că în articol se arăta că în Centrul Rezidenţial de Recuperare a Tinerilor cu Afecţiuni Neuropsihice Băbeni sunt 67 de copii şi tineri cu vârste cuprinse între 7 şi 23 de ani, care se bat între ei, se ameninţă cu cuţitul, sunt sedaţi şi legaţi, nu sunt îngrijiţi şi recuperaţi, ci închişi departe de societate.

În sesizarea transmisă Avocatului Poporului se mai arăta că rezidenţilor din centru le sunt administrate medicamente neconforme cu vârsta şi nevoile lor, precum şi reprize de tratament mult prea lungi ca timp, care pot avea repercusiuni majore pentru aceştia şi nu există personal medical care să ofere şedinţe de recuperare.

Instituţia Avocatului Poporului a precizat că investigaţia se desfăşoară cu privire la posibila încălcare a articolelor 49, 22 şi 34 din Constituţie privind protecţia copiilor şi a tinerilor, dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii, iar rezultatele anchetei vor fi făcute publice la finalizarea cercetărilor.

2 Responses to Avocatul Poporului verifică Centrul de Recuperare a Tinerilor cu Afecţiuni Neuropsihice Băbeni. Directorul Badea de la DGASPC, în vizorul autorităţilor

  1. Gera

    Directorului Badea ca şi tinerilor cu afecţiuni neuropsihice ar poatea să i se practice
    „ contenţionarea ’’ ?
    Dar nu cred că este suficient, motiv pentru care aceşti copiii şi tinerii instituţionalizaţi, nu pot să transmită un protest vis-a-vis de ceea ce li se întâmplă şi ce au de îndurat de la acei m…… care de pe urma lor prosperă. Aş fi curios ca oricare cetăţean al acestui Judeţ, de ce Preşedintele Consiliului Judeţean, îşi apără funcţia folosind sintagme de genul „Este cumplit”, Nu există nicio scuză, Principalii vinovați sunt cei care conduc DGASPC, ce măsuri va lua dumnealui cu aceşti vinovaţi ? –- “La noi se practică contenționarea”, a recunoscut psihiatra care prescrie medicamente copiilor. Avem lege scrisă în care scrie că putem contenționa copiii, dar cu mijloacele specifice de contenționare. Bine a menţionat şi Directorul adjunct al DGASPC Vâlcea, Antonie Ceaușu, el recunoaște că tocmai specialiștii ( persoane pregătite special să lucreze pe anumite domeni; construcţi, instalaţi, paznici, bucătari, fochiști, şoferi, personal de întreținere ) lipsesc (de la program) cam în toate centrele astea . Consider că libertatea de expresie prin cuvânt şi prin imagine e problematizată la modul dramatic şi dureros iar Directorul DGASPC Vâlcea, Badea nu, nu ,… este „ contenţionat ’’ este liber, pentru că nu sa interesat nimeni şi nimenea, unde de ani de zile, anumiţi ‚‚ şefi şi specialişti ” din centrele acestei instituţii îşi desfăşoare activitatea, …..nu cumva la construirea vilei de la Bujoreni, a D….. ? ? ? Dar să lăsăm Instituţia Avocatului Poporului să termine cercetările şi să vedem rezultatul anchetei !

     
  2. MIMI

    CORUPTIE MARE IN SECTORUL ADOPTII VALCEA

     

Leave a Response