|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Primarul din Salatrucel, eliberat din funcție dupa ce a pierdut definitv procesul cu ANI 

draghici salatrucel

Primarul comunei vâlcene Sălătrucel, Dumitru Drăghici, a fost eliberat din funcție prin ordin emis de Instituția Prefectului, după cum a declarat, marți seara, pentru AGERPRES, prefectul Dumitru Cornoiu.

„Am luat act de decizia rămasă definitivă în urma procesului dintre Agenția Națională de Integritate și primarul Dumitru Drăghici și am emis ordinul de eliberare din funcție a acestuia. Nu am făcut decât să aplic legea în cazul acesta. Vom vedea care sunt următoarele proceduri care urmează, deși am înțeles că primarul ar fi depus o contestație la acest ordin”, a precizat Cornoiu.

În anul 2013, primarul localității Sălătrucel a fost acuzat de conflict de interese în materie administrativă și penală, dar și abuz în serviciu de către inspectorii ANI.

Edilul din Sălătrucel a semnat un contract de arendare, încheiat între Primăria Sălătrucel și Asociația locală a crescătorilor de bovine, ovine, porcine și albine din comună. Drăghici era în acel moment și președintele asociație, el beneficiind de acel contract în baza căruia Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Vâlcea a acordat asociației, în perioada 2010 — 2012, subvenții în valoare totală de 1.314.467,93 lei.

AGERPRES

Leave a Response