|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Fostul primar de la Voineasa, Gheorghe Dobrin, a fost condamnat la 5 ani de închisoare 

Dobrin Voineasa

Fostul primar de la Voineasa a fost condamnat la 5 ani de închisoare
Judecătorii de la Tribunalul Vâlcea l-au condamnat la 5 ani de închisoare pe Gheorghe Dobrin, fost primar al localităţii Voineasa. Aceeaşi pedeapsă a primit şi Gicu Deaconeasa, fostul şef al ocolului silvic Voineasa şi membru al comisiei locale de fond funciar în perioada iunie 2004 – decembrie 2005, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, scrie gds.ro.
În acelaşi dosar, au mai fost condamnaţi Georgeta Creţan, fost secretar al comunei Voineasa şi al Comisiei locale de fond funciar (4 ani de închisoare) şi Ion Tomescu, preşedintele Obştii Pociovaliştea (6 ani şi 8 luni). Inculpaţii au termen 10 zile de la comunicare pentru a face apel.
Potrivit DNA, în perioada septembrie 2004 – iunie 2005, cei patru au acţionat, în baza unei înţelegeri, astfel încât o suprafaţă de 504,9 ha. teren forestier din muntele Mereuţu, judeţul Gorj, aflată în proprietatea statului, să ajungă în mod nelegal în posesia Obştii Pociovaliştea. Pentru a duce la îndeplinire planul infracţional, Ion Tomescu, preşedinte al Obştii Pociovaliştea, a prezentat la comisia locală de fond funciar Voineasa 44 cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, în numele unor persoane fizice, cunoscând că sunt falsificate şi, împreună cu ceilalţi trei inculpaţi, Creţan Georgeta, Deaconeasa Gheorghe şi Dobrin Gheorghe, a întocmit o anexă în mai multe variante (conţinând nume de persoane care ar fi avut drepturi în obşte) act care atesta, în mod nereal, drepturi de proprietate în muntele Mereuţu, în numele şi pentru Obştea Pociovaliştea. Toate acestea au fost făcute pentru a induce în eroare Comisia Judeţeană de Fond Funciar Vâlcea, astfel încât suprafaţa de teren forestier de 504,9 ha să fie trecută în patrimoniul Obştei Pociovaliştea, deşi cei patru inculpaţi cunoşteau că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv Obştea nu a funcţionat anterior anului 1948 şi nu avea drepturi asupra terenurilor respective. În aceste condiţii frauduloase, în cursul anului 2005, Obştea Pociovaliştea a fost pusă în posesie.
De altfel, caracterul nelegal al punerii în posesie a Obştii Pociovaliştea în muntele Mereuţu a fost constatat şi de o instanţă de judecată civilă. Prejudiciul creat statului prin deposedarea de suprafaţa forestieră menţionată se ridică la 4.819.400 lei, din care 4.361.939 lei valoarea de circulaţie a terenului şi 457.461,92 lei valoarea materialului lemnos exploatat. În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor Tomescu Ion, Dorin Gheorghe, Creţan Georgeta şi Deaconeasa Gheorghe până la concurenţa sumei de 4.819.400 lei, reprezentând cuantumul prejudiciului creat ca urmare a săvârşirii infracţiunii de înşelăciune şi respectiv complicitate la infracţiunea de înşelăciune. Direcţia Silvică Vâlcea s-a constituit parte civilă în prezenta cauză pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin fapta inculpaţilor. Şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj a fost introdusă în cauză ca parte civilă.

Leave a Response