Mihai Bălan nu se va implica în politică, alegând businessul privat
Personaje rău intenționate din zona politicii galbene au lansat zvonul, că fostul director al CET Govora, Mihai Bălan, ar intenționa să se implice în politică. Trepădușii zvonaci au mers mai departe cu minciuna și au indicat și partidul spre care ar opta managerul de la CET: PSD. Vestea le-a dat trepidații atât liberalilor, cât și, în mod oarecum surprinzător, pesediștilor de la vârful organizației. Zvonerii au spus că Mihai Bălan țintește funcția de președinte al Consiliului Județean Vâlcea în 2016. Minciuna are picioare scurte și este demontată chiar de Mihai Bălan, care ne-a declarat: „Nu am fost înscris într-un partid politic vreodată și nu intenționez să mă implic în politică, nici acum, nici în viitor. Îmi mențin demisia din funcția de director la CET Govora, însă voi rămâne în continuare aproape de societate, din postura de membru al Consiliului de Administrație. Restul timpului îl voi dedica businessului privat.“