|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

ANRE pierde bătălia cu CET Govora la Curtea Constituţională 

CET_Govora_proces_ANRE

ANRE pierde bătălia cu CET Govora la Curtea Constituţională
Excepţia de neconstituţionalitate ridicată de CET Govora într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în anularea unui act administrativ emis de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a fost admisă de Curtea Constituţională, se arată într-o decizie pronunţată în 10 martie 2015 şi publicată în Monitorul Oficial.
Energyreport.ro scrie că, actul administrativ contestat în cauză este Ordinul preşedintelui ANRE nr. 84/2013 privind aprobarea metodologiei de determinare şi monitorizare a supracompensării activităţii de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare de înaltă eficienţă care beneficiază de schema de sprijin de tip bonus, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 28 noiembrie 2013.
Este adevărat, pe de o parte, că ordinele şi deciziile emise de preşedintele ANRE în exercitarea atribuţiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părţilor interesate.
Pe de altă parte, Curtea constată că textul ce constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, nu face distincţie între actele administrative cu caracter individual sau cu caracter normativ, ambele categorii de acte fiind supuse aceluiaşi termen de decădere de 30 de zile pentru a putea fi atacate pe calea contenciosului administrativ.
Astfel că, Curtea constată că, dacă în acest interval de timp nu au fost contestate, actele administrative cu caracter individual emise de preşedintele ANRE vor putea fi contestate pe cale incidentală, fără o limitare în timp, prin intermediul excepţiei de nelegalitate, astfel cum prevede legea generală în materia contenciosului administrativ. În schimb, actele administrative cu caracter normativ vor scăpa controlului judecătoresc, întrucât, după expirarea termenului de 30 de zile, împotriva acestora nu se va mai putea exercita nicio acţiune directă, deoarece, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, nu pot fi aplicate prevederile legii generale în condiţiile existenţei unei legi speciale care fixează expres un anumit termen.
Mai multe despre toate acestea pot fi găsite în Monitorul Oficial nr. 315 din 8 mai. O să redăm mai jos doar partea finală a textului Deciziei.
Amintim că, CET Govora este producătorul de energie termică care alimentează municipiul Râmnicu Vâlcea și platforma industrială Oltchim şi este controlată de către Consiliul Județean (CJ) Vâlcea.
Gură de oxigen pentru CET Govora!
Menționăm că este vorba despre dosarul 2428/2/2014 de la Curtea de Apel București prin care CET Govora SA solicită anularea deciziei 738/28.03.2014 emisă de Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Conform acestui document, CET ar trebui să achite statului suma de 53.742.755 lei (echivalentul a aproximativ 12 milioane de euro) reprezentând valoarea supracompensării pentru perioada 2011 – 2013. CET a solicitat şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie suspendarea aplicării aceleiaşi deciezii a ANRE. Având în vedere decizia Curții Constituționale, CET Govora nu va mai trebui să achite statului cele 12 milioane de euro.

Leave a Response