|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Au fost recepţionate lucrările din cadrul contractelor de proiectare şi execuţie „Construire stații de epurare ape uzate noi în Călimănești și Olănești” – CL4, Lot 1 și Lot 2 şi „Staţie de epurare nouă în Băbeni” – CL 2, Lot 2 

 

Au fost recepţionate lucrările din cadrul contractelor de proiectare şi execuţie

„Construire stații de epurare ape uzate noi în Călimănești și Olănești” – CL4, Lot 1 și Lot 2 şi

„Staţie de epurare nouă în Băbeni” – CL 2, Lot 2

 

În cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Vâlcea”, au fost recepţionate lucrările pentru contractele de proiectare şi execuţie „Construire stații de epurare ape uzate noi în Călimănești și Olănești” – CL4, Lot 1 și Lot 2 şi „Staţie de epurare nouă în Băbeni” – CL 2, Lot 2.

Pentru contractul „Construire staţie de epurare nouă în Călimăneşti” – CL 4, Lot 1, lucrările recepţionate au fost executate de către asocierea constituită din SC COMINCO OLTENIA SA, SC DANEX CONSULT SRL și SC HYDRO CARPAŢI SRL, valoarea contractului fiind de 16.121.979,48 lei fără TVA, iar, pentru contractul „Construire staţie de epurare nouă în Olăneşti” – CL 4, Lot 2, lucrările recepţionate au fost executate de către asocierea constituită din SC DAMILA SRL, SC DANEX CONSULT SRL și SC HYDRO CARPAŢI SRL, valoarea contractului fiind de 13.268.758,90 lei fără TVA.

Lucrările recepţionate în cadrul contractului „Construire stații de epurare ape uzate noi în Călimănești și Olănești” au constat în: cămin de intrare, deznisipator şi separator de grăsimi, treaptă biologică, care este formată din bazine anoxice, bazine de aerare cu recirculare şi decantor secundar, de unde apa este deversată prin deversorul de măsura la emisar, camera grătarelor dotată cu grătare fine şi rare, de unde apa trece în staţia de pompare.

Din lucrările recepţionate mai face parte şi un pavilion administrativ care cuprinde: laborator chimic, laborator biologic, sistem SCADA, atelier mecanic, atelier electric şi birou personal.

Pentru contractul „Construire staţie de epurare nouă în Olăneşti”,lucrările recepţionate au fost executate de către asocierea constituită din SC CONEXVIL SA, EFACEC ENGENHARIA E SISTEMAS SA și EFACEC CENTRAL EUROPE, valoarea contractului fiind de 11.080.516,75 lei fără TVA.

Lucrările recepţionate în cadrul contractului au constat în: cămin de intrare, camera grătarelor dotată cu grătare fine şi rare de unde apa trece în staţia de pompare, deznisipator şi separator de grăsimi, treaptă biologică care este formată din bazine anoxice, bazine de aerare cu recirculare şi decantor secundar, de unde apa este deversată prin deversorul de măsura la emisar.

Din lucrările recepţionate mai face parte şi un pavilion administrativ care cuprinde: laborator chimic, laborator biologic, sistem SCADA, atelier mecanic, atelier electric şi birou personal.

 

Proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune

 

One Response to Au fost recepţionate lucrările din cadrul contractelor de proiectare şi execuţie „Construire stații de epurare ape uzate noi în Călimănești și Olănești” – CL4, Lot 1 și Lot 2 şi „Staţie de epurare nouă în Băbeni” – CL 2, Lot 2

  1. fosa ecologica

    Ar fi si pacat sa nu se faca ceva avand in vedere calitatea apelor din acea zona.

     

Leave a Response