Accidente şi infracţiuni rutiere în Sineşti şi Râmnicu Vâlcea
În data de 20 mai a.c., în jurul orei 15.00, V. Loredana, de 29 ani, din com. Livezi, a condus pe DJ 605 A – Sineşti, un autoturism, având dreptul de a conduce suspendat. În cauză s-a întocmit dosar penal în care urmează să se efectueze cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 335, alin 2 din Codul Penal. La data de 20 mai a.c., în jurul orei 10.56, P. Traian, de 67 ani, din com. Bujoreni, a condus un autoturism pe str. Mihai Viteazul din mun. Rm. Vâlcea, iar la o trecere de pietoni, nu a acordat prioritate de trecere Luizei C., de 47 ani, din Rm. Vâlcea, care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal, din dreapta spre stânga având în vedere direcţia de deplasare a autovehiculului. În urma impactului a rezultat vătămarea corporaţă a pietonului, diagnostic traumtism craniofacial minor cu plagă facială. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.