CJ Vâlcea se pregăteşte să închirieze sala mare către o firmă specializată în proiecţia de filme
Vineri, 29 mai, Consiliul Judeţean Vâlcea este chemat să aprobe propunerea de închiriere a sălii mari a CJ Vâlcea, prin licitaţie publică, unui agent economic specializat în distribuţia şi proiecţia de film în sistem 3D. Consiliul Judeţean dispune în clădirea în care funcţionează de o sală de festivităţi, care în cursul anului 2014 a fost complet modernizată şi dotată cu aparatură de ultimă generaţie de sonorizare, iluminat, precum şi cu sistem de proiecţie în sistem 3 D. Sala are o capacitate de 347 locuri şi o suprafaţă utilă totală de 1237,54 mp şi este destinată pentru desfăşurarea activităţilor culturale, precum şi organizarea de seminarii, etc. Numai că cei de la CJ Vâlcea consideră că pentru realizarea unor venituri proprii suplimentare, utilizarea aparaturii achiziţionate, cât şi pentru recuperarea eşalonată a cheltuielilor efectuate cu modernizarea şi dotarea acesteia, este necesară închirierea, în condiţiile legii, a sălii, unui operator economic specializat, pentru ca acesta să o utilizeze pentru difuzarea de filme în sistem 2D şi 3D în zilele de joi, vineri, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 18.00-23.00. Potrivit normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, pentru a funcţiona cu această destinaţie, este necesar ca operatorul economic să fie înregistrat în registrul cinematografiei, iar sala de spectacol să fie clasificată, în funcţie de nivelul dotărilor tehnice şi al facilităţilor de confort. În acest scop, a fost întocmită documentaţia necesară închirierii sălii de festivităţi, prin licitaţie publică, pentru o perioadă de un an de zile, cu posibilitatea de prelungire prin act adiţional, unui operator economic specializat în distribuţia şi proiecţia de film în sistem 3D, care cuprinde: instrucţiuni privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiei publice pentru atribuirea contractelor de închiriere (cadrul general); caietul de sarcini privind închirierea Sălii de festivităţi a Consiliului Judeţean Vâlcea, prin licitatie publică, unui operator economic specializat în distribuţia şi proiecţia de film în sistem 3D; contractul cadru de închiriere a unor bunuri aflate în domeniul public al judeţului Vâlcea şi în administrarea Consiliului Judeţean Vâlcea.
În conformitate cu Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 68 din 31 martie 2015 privind actualizarea tarifelor de bază lunare pentru închirierea spatiilor care aparţin domeniului public sau privat al judeţului, în anul 2015, pentru spaţiile situate în sediul Consiliului Judeţean Vâlcea, tariful orar actualizat pentru închirierea de spatii este de 214 lei/oră, în perioada în care nu se furnizează energie termică şi 221 lei/oră când se furnizează energie termică. Acest tarif nu cuprinde şi costul energiei electrice consumate, acesta stabilindu-se în funcţie de consumul înregistrat de aparatul de măsură. Perioada în care se închiriază sala de festivităţi este joi-duminică între orele 18.00-23.00, timp de 4 săptămâni în fiecare lună, astfel: se estimează că un spectacol se vizionează de un număr de 50 spectatori; se estimează preţul mediu ai unui bilet de intrare la spectacol în valoare de 10 lei; se estimează că se difuzează un spectacol pe zi. Valoarea lunară estimată a chiriei se calculează astfel: 50 spectatori x 10 lei/bilet x 4 zile/săptămână x 4 săptămâni este egal 8.000 lei/lună. Se ajunge astfel la o valoare anuală estimată a chiriei de 96.000 lei pe an.
(Petre Coman)