|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Ministrul Ioan Rus i-a jignit in masa pe romanii din diaspora, cu doua zile inaintea votului asupra motiunii de cenzura: Au poate 1500 de Euro salariu. De banii astia copiii se fac golani acasa si nevasta-sa curva 

image-2015-06-11-20226779-46-ioan-rus
Ministrul Transporturilor Ioan Rus a declarat miercuri seara la Digi24 ca romanii din diaspora lucreaza pe circa 1500 de euro, iar „de banii astia copiii se fac golani acasa si nevasta-sa curva”. Declaratia socanta vine la doar doua zile inaitea votului din Parlament pe motiunea de cenzura pe tema votului din diaspora de la alegerile prezidentiale.

PUBLICITATE

Romania are 3 milioane de oameni sa zicem, din forta activa, in acest moment in Occident. 3 milioane, dintre care vreun milion sunt fierari, betonisti, zidari si asa mai departe. Lucreaza in constructii, autostrazi etc. prin Europa. Au poate 1500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii astia copiii se fac golani acasa si nevasta-sa curva. De 700 de euro vin acasa jumatate„, a declarat ministrul Ioan Rus la Digi 24.

Cosmin Prelipceanu, realizatorul emisiunii „Jurnalul de seara”, a reactionat la declaratie afirmand „o generalizare artistica, sa spun asa, o licenta”, iar Ioan Rus a confirmat: „Da, absolut, o licenta”.

Declaratia in discutie a fost facuta la ora 21:21. Afirmatia poate fi ascultata mai jos la minutul 1:21:14 din inregistrare.

Votul pe motiunea la adresa guvernului Ponta se va da vineri, dupa dezbaterile care vor incepe la ora 10.00.

UPDATE: Cum explica Ministerul Transporturilor declaratia lui Ioan Rus: „Prin declaratia pe care domnul ministru Ioan Rus a facut-o la emisiunea <Jurnalul de Seara> de la Digi 24, cu privire la intoarcerea acasa a romanilor plecati sa munceasca in strainatate, domnia sa a dorit sa atraga atentia asupra unei realitati dure din Romania de astazi. De altfel, ministrul Rus a afirmat chiar in cadrul emisiunii, ca formularea folosita este o <generalizare artistica, o licenta>”, arata Ministerul Transporturilor intr-un comunicat in care incearca sa explice declaratia ministrului, potrivit caruia „romanii din diaspora lucreaza pe circa 1500 de euro, iar „de banii astia copiii se fac golani acasa si nevasta-sa curva”.

Ioan Rus afirma, in comunicatul citat, ca „Imi cer scuze daca prin formularea aleasa am jignit pe cineva, dar intentiile mele au fost de a semnala o situatie grava cu care se confrunta multe familii de romani, fara sa-i jignesc, ci chiar compatimindu-i. Am facut referire la destramarea familiilor si la copiii lasati in grija bunicilor ori a altor rude, ca urmare a faptului ca parintii lor au plecat sa munceasca in alte tari in speranta de a-si construi un trai mai bun. Nu am dorit sa aduc in niciun fel atingere demnitatii vreunei persoane prin acele declaratii, ci doar sa atrag atentia asupra pretului mare pe care-l platesc mii de romani care au ales sa plece sa munceasca in strainatate. Am dorit, totodata, sa le transmit celor plecati departe de casa ca, in viitorul apropiat, multi dintre acestia si-ar putea gasi un loc de munca in tara, pentru ca Romania va avea nevoie de forta de munca, de specialisti in domeniul constructiilor, odata ce vor fi demarate proiectele de infrastructura prevazute de Master Planul General de Transport.”

HotNews.ro va prezinta in continuare o selectie a declaratiilor care au starnit reactii dure din partea romanilor, in timpul guvernarii Ponta:

In noiembrie, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a sanctionat-o pe Gabriela Firea, purtator de cuvant al PSD in timpul campiei electorale din 2014, pentru o declaratie in care Firea il ataca pe Klaus Iohannis pe motiv ca nu are copii.

  • „(…) Nu esti un om complet fara sa cresti un copil (…) Eu va spun sincer ca am prieteni de familie care nu au putut avea in mod natural, biologic, copii din motive de sanatate si au infiat (…) pentru ca un parinte este mult atent, mult mai sensibil, la viata celor din jur pentru ca se gandeste la propri copii. Un om, din punctul meu de vedere, este mult mai bun la suflet atunci cand creste un copil de la primele zile pana la maturitate. Sunt niste etape ale vietii pe care un om fara copii, un om care traieste intr-o casa rece, fara sa se auda ganguritul bebelusilor, primii pasi, primele note de la scoala, nu are cum sa le simta. Si iti marcheaza psihologic intreaga existenta acest fapt.'(…) poti sa infiezi un copil, daca vrei sa ai o familie completa din toate punctele de vedere (…) In toate statele civilizate cei care doresc sa ajunga presedinti provind din familii complete, sunt casatoriti, au copii, au nepoti, au trecut prin toate etapele vietii. Toate familiile din Romania nu au aceste aspiratii sa ne conduca pe noi toti ceilalti, romanii, laolalta (…)”

Totodata, la intrebarea unui jurnalist prezent la conferinta de presa – „Deci asta ar fi un defect pentru un viitor presedinte?„, senatoarea a raspuns: „Categoric„.

Tot in noiembrie, fostul ministru de Externe, Teodor Melescanu, intrebat daca au fost romani care s-au dus special in strainatate sa voteze, aceasta a declarat ca Am vazut multa lume care s-a dus in excursie sa voteze„, scrie digi24.ro

Seful senatului, Calin Popescu Taricenau, a declarat in cadrul unui seminar, organizat de Ambasadorul Frantei la Bucuresti, ca romanii din diaspora „sunt capabili sa isi vanda votul pe un mic si o bere„, potrivit stiripesurse.ro.

In ianuarie 2014, liberalul Radu Stroe a demisionat din postul de ministru al Internelor, la presiunea opiniei publice, dupa ce a facut mai multe declaratii „nefericite” in cazul accidentului aviatic din Apuseni, precum: „Imi pare rau ca s-a intamplat in timpul mandatului meu tragedia„. Detalii

Bogdan Aurescu i-a oferit sefului diplomatiei germane, Frank-Walter Steinmier, aflat in vizita la Bucuresti, in martie, o brosura in care, pe coperta, apare steagul german imprimat pe harta Frantei. (Vezi articol) Dupa incident, ministerul de Externe roman a fost nevoit sa isi ceara scuze pentru situatia creata. In urma scandalului, angajata Agerpres responsabila pentru greseala de editare a brosurii a fost sanctionata cu scaderea salariului cu 10% timp de 3 luni, iar purtatoarea de cuvant a MAE, Brandusa Predescu, a fost demisa.

de I.C., M.I.     HotNews.ro

Joi, 11 iunie 2015, 12:55 Actualitate | Esenţial

Leave a Response