|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Locuinţe sociale la căminul de bătrâni din Ostroveni 

S-a modificat schimbarea! În loc de apartamente pentru tineri

 

Locuinţe sociale la căminul de bătrâni din Ostroveni

Deşi anunţase în cadrul unei conferinţe de presă că în trei din cele patru corpuri ale obiectivului de investiţii „Cămin de bătrâni Ostroveni” vor fi construite locuinţe pentru tineri, primarul Mircia Gutău s-a răzgândit şi a fost de acord cu propunerea unei părţi a consilierilor municipali de a se realiza locuinţe sociale. Cu ocazia celei mai recente şedinţe de Consiliu Local, consilierii au votat realizarea în cele trei corpuri de clădire a unui număr de 90 locuinţe sociale, în regim de închiriere. Iniţial, proiectul de hotărâre prevedea ca la căminul de bătrâni să fie realizate locuinţe pentru tineri şi datorită faptului că în municipiu era programată realizarea de locuinţe sociale în Colonia Nuci. Un alt motiv a fost acela că la primărie sunt înregistrate mai multe cereri pentru locuinţe tineri (circa 1.000) faţă de doar 700 pentru locuinţe sociale. Cei care au susţinut schimbarea regimului locuinţelor au fost consilierii liberali, prin vocile lui Gheorghe Păsat şi Ion Nicolae. Primarul Mircia Gutău a manifestat o atitudine împăciuitoare. „Nu am nimic împotrivă ca locuinţele să fie sociale ci doar ca acele corpuri să arate altfel. Dacă vor sociale, trebuie să punem condiţii mai stricte pentru cei care doresc să stea acolo, pentru a nu ne trezi că avem de-a face cu persoane care nu-şi pot plăti chiria şi celelalte cheltuieli”, a spus primarul. În schimb, consilierul pesedist Ion Matei nu a fost de acord cu această soluţie. „Având în vedere că pe acolo va trece un bulevard, nu cred că este cazul să se vadă la geamuri rufele întinse la uscat. Cred că este mai bine să facem acolo locuinţe pentru tineri”, a spus acesta.

• Octavian HERŢA

Leave a Response