|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Trafic şi consum de droguri în Râmnicu Vâlcea 

flagrant-traficanti-droguri-600x360

 

Doi tineri au fost prinşi de către jandarmii vâlceni, sâmbătă, în cartierul Ostroveni, având asupra lor droguri. Totul s-a întâmplat la miezul nopţii, când jandarmii care se aflau în misiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale din mun. Rm.Vâlcea, au observat, în zona blocului A17/1 de pe strada Nicolae Iorga, doi tineri, care la vederea echipajului de Jandarmerie au manifestat un comportament suspect încercând să fugă. Au intervenit şi i-au oprit pe tineri, iar asupra unuia dintre ei au fost găsite, cu ocazia controlului corporal preventiv efectuat, foiţe pentru confecţionat ţigări şi o ţigaretă confecţionată artizanal ce conţinea fragmente de natură vegetală de culoare verde maroniu, despre care tânărul le-a spus jandarmilor că sunt… „iarbă”. Ştefan G., în vârstă de 18 ani, va fi cercetat acum pentru „cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept”. Documentele de constatare întocmite de jandarmi şi fragmentele vegetale, găsite asupra tânărului vor fi predate lucrătorilor din cadrul SCCO Vâlcea pentru continuarea cercetărilor.

Leave a Response