|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 02.07.2015 

soparla-cu-volanas

• Liderul de sindicat de la CET Govora – Termoficare, Dumitru Cumpănaşu, a obosit de lungile negocieri cu conducerea societăţii şi a dat o fugă pe litoralul Mării Negre. Nea Mitică s-a oprit direct la cea mai luxoasă zonă a staţiunii Mamaia, mai precis în zona hotelului Iaki, care îi aparţine celebrului fotbalist Gică Hagi. La mare, la soare, fetiţe goale şi băuturi sindicale. Suntem invidioşi, nu de alta!

• Din ciclul „Biblioteca pentru hoți”, presa centrală l-a descoperit la categoria „scriitori după gratii” şi pe Emilian Frâncu, fostul primar al Râmnicului. Frâncu a publicat un articol ştiinţific de aproape 30 de pagini în revista Muzeului Judeţean Aurelian Sacerdoţeanu din Râmnicu Vâlcea, care apare anual şi este acreditată CNCSIS: „Istoriografia Bisericii Catolice în judeţul Vâlcea” (2014). Frâncu a mai scris anterior detenţiei „Istoria judeţului Vâlcea”, în 2012, două volume împreună cu Corneliu Tamaş, şi în 2013 „Valachia cisalutana”, la care a fost tot coautor. Fost senator PNL, fost primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, Frâncu a fost condamnat în 2014 la 4 ani de închisoare pentru luare de mită.

• Deşi are o condamnare la închisoare în buzunar, consilierul judeţean PSD Teodor Trancă, vine nestingherit la şedinţele din plen şi din comisii ale CJ Vâlcea. Ba, mai mult, îi chestionează pe şefii Poliţiei despre… domeniul infracţiunilor şi al dosarelor penale!?! Reamintim că prin prin decizia penală nr. 213 din 9 iunie, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnă pe Tedor Trancă, prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea la data faptei, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani a unor drepturi. În plus, Trancă a fost obligat la plata către stat a sumei de circa 113 milioane de lei vechi.

• Directorul general adjunct al Oltchim, Victor Avram, a încasat anul trecut ameţitoarea sumă totală de 1,34 miliarde de lei vechi, ceea ce înseamnă un salariu lunar NET de circa 110 milioane de lei vechi. Spre comparaţie, la societatea vecină, CET Govora, cel mai mare salariu era de 100 milioane de lei vechi, însă persoana respectivă rămânea „în mână” cu doar 62 milioane de lei vechi, după scăderea taxelor şi impozitelor. Revenim însă la directorul Avram şi mai spunem că personajul mai are două terenuri şi un apartament în Râmnicu Vâlcea, depozite bancare de 1,5 miliarde de lei vechi, plus veniturile soţiei din 2014 de peste 600 milioane de lei vechi.

Leave a Response