|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Dosarul pentru mită întocmit primarului de la Frânceşti trenează la Parchet 

Dosarul pentru mită întocmit primarului de la Frânceşti trenează  la Parchet

Primarul comunei Frânceşti, Daniel Nicolaescu a fost trimis în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru luare de mită, după ce a pretins şi a primit suma de 8000 de dolari de la patronul unei societăţi comerciale din Râmnicu Vâlcea pentru a-i „aranja” câştigarea unei licitaţii pentru reconstrucţia unui pod distrus de inundaţii. La cei 42 de ani, primarul Daniel Nicolaescu nu a fost nici până acum „uşă de biserică”, deoarece el are antecedente penale pentru fapte precum contrabandă sau deţinere şi valorificare de materiale explozive.  

A cerut „şpagă” 16.000 de dolari

Aşa cum au stabilit procurorii vâlceni, primarul Daniel Nicolaescu a cerut în cursul anului 2005 de la administratorul SC Covamar SRL Râmnicu Vâlcea suma de 16.000 de dolari pentru a-i favoriza acestuia câştigarea licitaţiei pentru construcţia unui pod din beton, după ce, prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea numărul 93 din 22 decembrie 2004 la Consiliul Local Frânceşti fusese alocată suma de 200.000 de lei noi pentru începerea executării lucrărilor, a căror valoare fusese estimată la circa 900.000 de lei noi, diferenţa de fonduri fiind alocată din bugetul local. Văzând o posibilitate de a face rost de bani, primarul Nicolaescu l-a contactat înaintzea licitaţiei pe administratorul firmei vâlcene, Constantin Duţulescu la sediul firmei acestuia, din Râmnicu Vâlcea, sugerându-i că îl va ajuta să câştige licitaţia, în schimbul sumei de 16.000 de dolari. „Primarul l-a asigurat pe administrator că, în schimbul banilor va rezolva toate aceste probleme, să va schimba condiţiile de licitaţie, precizându-i că majoritatea consilierilor locali erau din acelaşi partid ca şi el” – a precizat procurorul Nicolae Coameşu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care s-a ocupat de acest caz. Pentru a putea da jumătate din „şpagă”, primarul a apelat la prietenul său, Alexandru Moşteanu, fostul director al Societăţii de Drumuri Naţionale Vâlcea, urmând ca cealaltă jumătate să o dea după câştigarea licitaţiei. Deşi a schimbat în mod ilegal condiţiile de participare la licitaţie, reducând condiţia privind cifra de afaceri, primarul nu a reuşit ceea ce-şi propusese, deoarece licitaţia a fost câştigată de Regia de Drumuri şi Poduri, care a oferit preţul cel mai mic. A încercat apoi să anuleze licitaţia, dar nu a reuşit. După ce au pierdut licitaţia, reprezentantul firmei Covamar a încercat să-şi recupereze banii, dar fără succes, deoarece a fost amânat în permanenţă. Ajuns la capătul răbdării, patronul l-a denunţat pe primar. În timpul anchetei, primarul s-a încurcat în declaraţii, susţinând că nici nu îl cunoştea pe denunţător. În final, primarul a intrat în panică şi a încercat să „se înţeleagă” cu denunţătorul, în timpul anchetei, dar în urma telefonului respectiv s-a propus arestarea preventivă a primarului, măsură respinsă însă de judecători. 

„Nu cred că se va ajunge la o condamnare”

Primarul localităţii Frânceşti spue că nu crede că se va ajunge în acest caz la o condamnare. „Am înţeles că dosarul a fost returnat de instanţă pentru că a fost incomplet şi greşit. Procurorul care l-a întocmit a luat o bilă neagră. Acuzatorul şi denunţătorii sunt prieteni de familie, au soţiile medici. Nu cred că se va ajunge la o condamnare. Dacă nu au găsit până acum cu ce să mă înfunde este greu de crezut că or găsi de acum înainte.” – crede primarul.

Recursul Parchetului se va judeca la Curtea de Apel Piteşti

Dosarul este în prezent în instanţa de judecată. Iniţial el a fost retrimis Parchetului, dar procurorii au decis să facă recurs împotriva acestei măsuri. „Dosarul ne-a fost restituit iniţial, pe motiv că nu am fi fost sesizaţi în mod legal, dar noi am făcut recurs şi urmează să se judece la Curtea de Apel Piteşti.” – a declarat prim-procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Maria Nemoianu. În acelaşi timp, procurorul care a instrumentat cazul spune că din punctul său de vedere dosarul a fost trimis la instanţă. „Dosarul a fost trimis la instanţă, eu nu l-am mai urmărit după aceea, iar cercetarea a fost făcută aşa cum trebuie” – spune procurorul Nicolae Coameşu. „Ştiu că dosarul este din nou la Procuratură. Nu am recuperat nimic până acum din banii daţi. Ni s-a propus o dată, dar nu am acceptat. Am fost citaţi atunci, la început.” – spune Alexandru Moşteanu, fostul director de la Drumuri şi Poduri, cel de la care au fost împrumutaţi banii pentru şpagă.

Anda VLAD

Leave a Response