|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Poliţia a descoperit că celebrul joc de noroc „alba-neagra” a revenit după mulţi ani pe meleaguri vâlcene 

alba_neagra

Poliţiştii au depistat doi bărbaţi, bănuiţi de înşelăciune şi organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, tip „alba-Neagra”. Unul dintre suspecţi au fost reţinut pentru 24 de ore. Poliţia recomandă oamenilor să nu se lase atrasă în astfel de jocuri de noroc neautorizate, care se desfăşoară în plină stradă, sub pretextul unui fals câştig de bani. La data de 1 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei mun. Râmnicu Vâlcea – Biroul de Investigaţii Criminale, în colaborare cu cei din cadrul Poliţiei municipiului Slatina – Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, au reuşit identificarea şi conducerea la sediul poliţiei a lui Marian T., de 52 de ani, din municipiul Slatina, judeţul Olt şi V. Silviu, de 42 de ani, din m. Râmnicu Vâlcea, care se sustrăgeau cercetărilor privind comiterea de fapte penale. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în perioada octombrie 2014 – martie 2015, cei doi împreună cu F. Constantin, cercetat sub control judiciar, reţinut în data de 23 iunie a.c., şi un alt bărbat au indus în eroare, au atras patru persoane, aflat în trecere în a municipiului Râmnicu Vâlcea, în practicarea jocurilor de noroc tip „alba-neagra”, valoarea totală a prejudiciului ridicându-se la aproximativ 2.000 de lei. Suspectul T. Marian a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 ore, cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor. Practicantul jocurilor de noroc tip „alba-neagra” urmăreşte victima, pentru a vedea dacă are bani asupra sa (în preajma băncilor, bancomatelor, caselor de schimb valutar, casei de pensii, etc.). Există situaţii în care, acesta abordează victima, sub pretextul că ar cunoaşte-o. Ulterior, o cheamă într-un loc retras circulaţiei publice, loc unde sunt plasaţi şi ceilalţi membri ai grupului. Cel care o acostează, îi oferă foarte rapid o sumă de bani, cu care persoana păcălită să intre în joc. Partea vătămată intră în jocul grupului şi scoate suma de bani pe care o are la el. Practic, dă banii de bună voie persoanei care l-a acostat, care îi numără şi îi plasează altui membru al grupului ce dispare.

Recomandări importante ale Poliţiei

Evitaţi să vă lăsaţi atraşi în astfel de jocuri de noroc neautorizate, care se desfăşoară în plină stradă, sub pretextul unui fals câştig de bani. Dacă daţi curs unor astfel de abordări şi vă implicaţi în jocuri de noroc ilegale, puteţi fi pasibili de sancţiune contravenţională, precum şi victima unei infracţiuni. Nu intraţi în legătură cu persoane necunoscute, chiar dacă acestea pretind că vă cunosc. Nu ţineţi sume mari de bani la dumneavoastră, iar dacă situaţia o impune, încercaţi să îi ţineţi în locuri sigure şi separat! Poliţiştii vă recomandă ca banii să nu fie păstraţi în buzunare exterioare ale vestimentaţiei, iar portmoneul să nu fie niciodată aşezat deasupra cumpărăturilor la vedere. Nu ţineţi poşeta lateral sau în spatele dumneavoastră, ci cat mai strâns, sub braţ! În cazul în care acceptaţi să participaţi la astfel de jocuri stradale, şi scoateţi bani din buzunar sau geantă, puteţi fi văzut, urmărit şi deveni victima unei tâlhării. Dacă sunteţi abordaţi de astfel de persoane care practică jocuri de noroc stradale, anunţaţi Poliţia la numărul unic de urgenţă 112.

Leave a Response