|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Ameninţări cu pistolul şi conflict în trafic la Galicea 

pistol amenintare

La data de 01 iulie a.c., poliţiştii au fost sesizate prin serviciul de urgenţă SNUAU 112, de către M. Gheorghe cu privire la faptul că în timp ce se deplasa cu un autoturism împreună cu alte două persoane pe raza comunei Galicea, au fost agresaţi în trafic şi ulterior ameninţaţi cu un pistol şi loviţi de către 2 persoane ce se deplasau cu un alt autoturism. Au fost identificate autoturismele şi persoanele implicate în eveniment, astfel: autoturism de culoare roşu în care se aflau trei persoane după cum urmează: I. Alina, de 33 de ani, I. Nicolae, 39 de ani, M. Gheorghe, 35 de ani; autoturismul de culoare negru în care se afla auto I. Grigore, de 38 de ani; autoturismul de culoare neagră în care se aflau S. Marin, de 23 de ani, I. Ion, de 42 de ani. Cei implicaţi au fost conduşi la sediul poliţie, unde s-a efectuat testarea cu aparatul etilotest a conducătorilor auto, rezultatul fiind negativ. Din primele verificări a rezultat faptul că s-a stabilit că în timp ce se deplasau cu autovehiculele pe raza localităţii Galicea, între pasagerii celor 3 vehicule s-a produs o altercaţie în trafic: I. Grigore, purtând asupra sa un pistol cu bile de cauciuc şi ajutat de I. Ion i-au agresat fizic şi ameninţat pe I. Alina, I. Nicolae şi M. Gheorghe. În urma agresiunii I. Nicolae a fost transportat cu ambulanţa la UPU Vâlcea, unde i s-a stabilit diagnosticul de traumatism cranio – facial. Pistolul de autoapărare şi muniţia aferentă au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului. Pentru a evita manifestările violente sau agresive este nevoie ca orice persoană să cunoască şi să utilizeze modalităţi de dezamorsare sau stingere a agresivităţii şi metode sau tehnici de apărare. Iată câteva recomandări care vă pot feri de manifestările agresive: luaţi-vă măsuri de precauţie mai ales când circulaţi noaptea, la ore târzii, pe străzi pustii sau neiluminate; evitaţi să circulaţi singuri la ore târzii sau prin locuri neiluminate şi puţin frecventate; nu purtaţi în mod ostentativ bijuterii sau alte bunuri de valoare, cum ar fi telefoanele mobile; evitaţi pe cât posibil compania unor persoane cunoscute ca alcoolice (dacă nu este cu putinţă, evitaţi orice conflict cu aceştia, nu-i jigniţi şi nu-i încurajaţi); nu daţi curs provocărilor unor persoane aflate în stare de ebrietate care se „leagă” de voi pe stradă, gândiţi-vă că un beţiv poate fi un potenţial criminal; nu încurajaţi violenţa şi injuriile (acestea sunt cauze care duc la declanşarea unor conflicte care pot degenera în violenţe); nu ameninţaţi, nu jigniţi, nu vă manifestaţi superioritatea, ambiţia sau dispreţul; nu vă faceţi singuri „dreptate” lovind adversarul (aceste gesturi pot avea uneori consecinţe grave, nebănuite); nu adoptaţi o atitudine de atac, nu încurajaţi şi mai ales, nu participaţi la manifestări agresive stradale: bătăi, insulte sau alte tipuri de agresiuni; nu răspundeţi provocărilor (bătăuşii caută diferite motive pentru a vă brutaliza); nu ameninţaţi, nu jigniţi, nu vă manifestaţi superioritatea, ambiţia sau dispreţul; dacă sunteţi victime în asemenea împrejurări şi aţi suferit vătămări corporale, legea vă susţine şi, ca atare, este necesar să depuneţi plângere la poliţie în vederea identificării, prinderii şi pedepsirii agresorilor conform legii. Este important să vă păstraţi calmul. Neintrând în panică, veţi putea sesiza cu multă claritate intenţiile agresorului, posibilităţile de apărare sau de acţiune pentru a scăpa de zona de influenţă a acestuia. În orice împrejurare daţi dovadă de un comportament decent şi folosiţi un limbaj adecvat. Totul se poate interpreta eronat şi, de aici şi până la comiterea unei infracţiuni nu mai este decât un pas.

Leave a Response