Cine se adună, se aseamănă!
Din zi în zi, omul se înfrumusețează sau se urâțește, se sfințește sau se adâncește în păcate. În cel mai aglomerat oraș, precum și în singurătatea pustiei, nu există stare pe loc. Omul nu poate rămâne neschimbat, ci permanent se schimbă și se aseamănă cu lucrurile lângă care trăiește și pe care le face. Gândurile, cuvintele și faptele proprii ne definesc în mod fidel. Suntem așa cum gândim, vorbim și ne comportăm. În singurătate stând, omul trăiește numai cu și pentru Dumnezeu, lucru ce duce la o asemănare tot mai mare a omului cu Cel Bun. Dar în singurătate nu ajung să trăiască decât numai câtiva dintre noi. Noi, ceilalți, trăim în sate și orașe, înconjurați de o mulțime de oameni, care mai de care mai diferit.
Dumnezeu, care este comuniune de Persoane, ne-a creat pentru comuniune. Orice am face, nu putem anula nevoia și tendința spre comuniune, atât de adânc sădită în ființa noastră. În popor există o vorbă: „Cine se aseamănă se adună”. Și nu este, oare, așa?! Nimeni nu poate sta lângă un altul complet diferit față de el. Trebuie să existe o câtuși de mică asemănare între cei care stau împreună. Apoi, în baza unor lucruri comune, se poate ajunge la o tot mai mare asemănare. Altă vorbă zice: „Spune-mi ce prieteni ai, ca să îți spun cine ești”. Nu pot sta la un loc, vreme îndelungată, deci, oameni complet diferiți. Prieteniile de lungă durată se leagă întotdeauna între oameni asemănători.
Creștinii se adună întotdeauna, atât în biserică, cât și în afara ei, având o bază comună, „un Domn, o credință și un botez” (Efeseni 4, 5). Din acestea izvorăsc toate asemănările între creștini, indiferent de vârstă, cultură, etnie etc. Un creștin nu va sta împreună cu un păgân decât numai ocazional, în anumite împrejurări concrete. Sfinții nu ne îndeamnă să fugim de cei răi, dar ne sfătuiesc să fim „înțelepți ca șerpii și curați ca porumbeii”, pentru că „prieteniile rele strică obiceiurile bune”.
Cei pătimași se adună la un loc, fiecare găsind încuviințarea dorită pentru patimile sale. Astfel, bețivii se adună între ei, ca și hoții, ca și bârfitorii etc. Apoi, odată „adunați” la un loc, ei încep să se asemene tot mai mult între ei. Cât timp apar asemănări până și între animale și stăpânii lor, animalele împrumutând din caracterului stăpânilor lor, cu atât mai mult sunt posibile și reale asemănările între oamenii care trăiesc în același loc.
Stai lângă un om sfânt și îți vei îndrepta viața; stai lângă un on leneș și indiferent și vei ajunge leneș, stai lângă un om fricos și te vei înfricoșa, stai lângă un om curajos și te vei îmbărbăta. Fă-te, deci, prieten cu cel ce are frică de Dumenzeu, ca să îți fie și ție frică de a mai păcătui, căci lângă cel credincios vei deveni credincios, iar lângă cel netrebnic, te vei netrebnici. Sfinții au născut fii duhovnicești, care, la rândul lor, au născut mai departe sfinți. În rândul sfinților, deci, se poate observa o paternitate și o moștenire duhovnicească clară.
În concluzie, odată adunați la un loc, oamenii încep să se asemene între ei, atât sufletește, cât și trupește. Mare putere are viețuirea în comuniune a oamenilor. Cei căsătoriți ajung să se asemene până și trupește. Dumnezeu ne-a creat pentru comuniune. Deci, să luăm aminte cu cine ne vom adunăm, căci cu aceia ne vom și asemăna.
Preot Nifon Dorin Iancu
