Păgubiţii Harinvest încep să-și primească banii
Procedura de compensare Harinvest Râmnicu Vâlcea se află în stadiul verificării de către fond a listei definitive cu investitorii îndreptăţiti la compensare primite de la administratorul judiciar, conform unui răspuns transmis de Fondul de Compensare a Investitorilor. Fănel Chirtu, director executiv al FCI, a spus: „Din cauză că administratorul judiciar numit în procesul de insolvenţă a trecut printr-un proces de divizare, procedura a fost întârziată cu câteva zile ca urmare a necesităţii de a îndeplini formalităţile pentru confirmarea ca «organ competent», conform Regulamentului CNVM nr. 3/2006 cu modificările şi completările ulterioare. Aşadar, cererile de compensare se află în prezent în analiza Fondului, iar etapele urmatoare sunt: în cel mult 30 de zile de la primirea Listei definitive, respectiv din data de 06.07.2015, Fondul poate face observaţii asupra acesteia; administratorul judiciar poate răspunde la observaţiile şi solicitările fondului în termen de cel mult 30 de zile; după ce problemele au fost lămurite, fondul întocmeşte lista de plată şi o transmite către ASF pentru a o verifica împreună cu organele abilitate legal neimplicarea persoanelor indreptatite la compensare în operaţiuni de spălare a banilor şi/sau care fac obiectul unor sancţiuni internaţionale. Procedura de compensare va urma toate prevederile legale, iar plătile se vor face după primirea de la ASF a listei de plată verificate, cât mai devreme posibil”. Numai că zilele trecute ASF nu a primit încă lista definitivă de la Fondul de Compensare a Investitorilor (FCI). Autoritatea monitorizeaza situaţia, solicitând în permanenţă informaţii şi date despre finalizarea procesului de compensare a investitorilor, ne-au mai transmis oficialii instituţiei. Fondul de Compensare a Investitorilor (FCI) estimează că în cursul anului 2015 vor fi plătite compensaţii pentru investitorii păgubiţi la Harinvest, după cum reiese din raportul pe 2014 al Autorităţii de Supraveghere Financiară, care a fost transmis Parlamentului. Cererile de compensare ale investitorilor de la Harinvest însumează 5 milioane de lei, după cum a anunţat FCI, la finalul lunii mai. Atunci, FCI a explicat că urmează ca, în termen de 30 de zile, să definitiveze lista de plată, pentru a o trimite la ASF, spre verificare, împreună cu organele abilitate legal. Conform procedurii invocate de FCI, plata compensaţiilor se face în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea de la ASF a confirmării listei de plată, însă regulile nu specifică durata verificărilor. Termenul estimat de FCI, conform raportului ASF, în cursul anului 2015, oferă o indicaţie a perioadei pe care păgubiţii de la Harinvest o mai au de aşteptat. Scandalul Harinvest a izbucnit, în luna noiembrie 2013, după ce brokerul din Râmnicu Vâlcea a ratat decontarea unei tranzacţii. Atunci, a ieşit la iveală că, timp de un an, Harinvest recursese la vânzări forţate, operaţiuni considerate excepţionale, pentru acoperirea unor pierderi în tranzacţii cu produse structurate. Potrivit FCI, lista definitivă, ce cuprinde investitorii care solicită compensare în urma indisponibilizării fondurilor băneşti şi/sau instrumentelor financiare pe care le aveau în conturi la Harinvest, are un număr de 104 persoane fizice şi 6 persoane juridice. Din cei 110 investitori, 33 aveau deţineri mai mari decât plafonul de 20.000 euro, calculat la cursul valutar din data de referinţă 26.03.2014 şi vor fi luaţi în calcul pentru compensare în limita a 89.270 lei, a precizat Fondul, în luna mai. ASF precizează că în anul 2014 au fost deschise primele două cazuri de compensare ale Fondului de Compensare a Investitorilor: Harinvest SA şi Eurosavam SA. FCI estimează că în cursul anului 2015 vor fi plătite compensaţii pentru aceste două cazuri. ASF descrie, în raportul anual, măsurile pe care le-a întreprins în cazul Harinvest: „ASF a purtat corespondenţă cu investitorii care au depus sesizări, a participat la audienţele realizate cu reprezentanţi ai păgubiţilor Harinvest SA. De asemenea, a adus la cunoştinţa lichidatorului judiciar desemnat şi a instanţei competente cu soluţionarea cererii privind insolvenţa Harinvest SA situaţia particulară a acestor persoane, precum şi prevederile legale specifice existente în legislaţia pieţei de capital, inclusiv din punct de vedere al intervenţiei Fondului de compensare a investitorilor. În limita competenţelor legale cu care a fost învestită, ASF a sprijinit şi continuă să sprijine toate entităţile şi organismele abilitate în măsură să continue demersurile legale declanşate/parcurse de către ASF, în vederea reconstituirii evidenţelor societăţii privind activele clienţilor în perspectiva reparării prejudiciului cauzat de către Harinvest SA”.
Minciuni nu a primit nici un pagubit de la Harinvesy nici un leu dupa ce au fost furati de mafiotii care au avut ssif harinvesy
t si anume veronel lungu de la onix srl si cismaru de la camera de comert plus antonescu si craciunescu!!!