Buşe promite bani mai mulţi pentru cultură şi sănătate
Bugetul judeţului Vâlcea va fi aprobat săptămâna viitoare
Buşe promite bani mai mulţi pentru cultură şi sănătate
La începutul săptămânii viitoare, consilierii judeţeni vor discuta proiectul de buget pentru anul 2007, în cadrul unei şedinţe care se anunţă a fi una aprinsă. În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele CJ, Dumitru Buşe a oferit o serie de informaţii vizavi de modul în care vor fi repartizaţi banii.
Bani pentru sănătate
Sectorul sanitar este unul „norocos” în acest an. Astfel, Spitalul Judeţean va primi 3,5 miliarde lei pentru realizarea Unităţii de Primiri Urgenţe. În acest an această secţie va mai primi echipamente în valoarea de 600.000 euro. Dumitru Buşe a precizat că sunt aproape gata saloanele din Spitalul Judeţean propuse spre modernizare. O altă unitate sanitară care va primi o sumă importantă de bani este Spitalul Drăgoeşti; aici va sosi un miliard de lei vechi.
Teatrul ar putea fi gata în acest an
Nici cultura nu a fost uitată. În acest an vor fi alocate 20 miliarde lei continuării lucrărilor la Teatrul „Anton Pann”. Conducerea CJ intenţionează să solicite Guvernului iniţierea unei hotărâri prin care să se aloce suma de 25-30 miliarde lei pentru acest proiect. Dumitru Buşe va avea şi o discuţie cu parlamentarii vâlceni pentru a le cere sprijinul în acest sens. „Dorim finalizarea lucrărilor până la sfârşitul acestui an şi sperăm să organizăm un spectacol de gală cu ocazia sărbătorilor de Crăciun”, a spus Buşe. Suma de 20 miliarde lei va fi alocată şi Muzeului Judeţean, din care 3,5 miliarde pentru amenajarea parterului Muzeului de Istorie. Bibliotecii Judeţene îi va fi alocată suma de 18,2 miliarde lei iar pentru realizarea unei monografii complete a judeţului va fi pusă la dispoziţie suma de 500 milioane lei. Nu au fost uitaţi nici olimpicii, pentru stimularea acestora alocându-se 350 milioane lei.
Continuă lucrările la magistrala Brădişor – Drăgăşani
CJ va aloca suma de 20 miliarde lei continuării lucrărilor la conducta magistrală de apă Brădişor – Drăgăşani. Suma nu este suficientă pentru finalizarea lucrării; aceasta va fi gata în 2011 iar Drăgăşaniul va avea în acel moment o a doua sursă de apă. Oraşul Băile Govora şi comuna Păuşeşti Otăsău vor primi 2 miliarde lei pentru rezolvarea problemelor legate de transportul apei.
• Octavian HERŢA