Maica stareţă Heruvima Covaci de la Mănăstirea Govora: „De atunci, în mine s-a trezit un dor…” 

Cine sunt călugării şi măicuţele care se află în fruntea mănăstirilor din judeţul Vâlcea ? Cum trăiesc, în plan spiritual şi fizic, cum gândesc, cum conduc obştea ? Sunt bătrâni, aşa cum ar sugera etimologia slavonă a cuvintelor stareţ / stareță ? Care este imaginea lor despre mănăstirile pe care le diriguiesc și, de cele mai multe ori, le fac să renască și să înflorească ? Cum este grupul monahilor, cine vine, cine rămâne, cine pleacă ? Ce tristeți dar mai ales ce bucurii pot fi trăite în mănăstire ? Dar cu turiștii, unii credincioși, alții indiferenți, alții doar curioși, cum interacționează călugării? Am dorit să aflăm răspunsurile la aceste întrebări și la multe altele și să le prezentăm marelui public, aducând astfel o modestă contribuție la spiritualitatea zonei, poate chiar și la turismul monahal care poate căpăta în Vâlcea o amploare…moldovenească.

Interviu cu maica stareță Heruvima Covaci de la Mânăstirea Govora:

Este mare obştea aici, maică stareţă?

Nu. Suntem 10 maici.

Nu e puţin pentru o mănăstire atât de valoroasă, cu atâtea semnificaţii istorice?

Am fost o perioadă, din câte îmi aduc eu aminte , vreo 28. Dar înfiinţându-se mai multe mănăstiri în partea Ardealului, au mai plecat . Şi, în ultimii ani, după 1990 , foarte puţin personal a mai venit. De fapt, aproape deloc nu a mai venit personal care să corespundă vieţii monahale. Au mai încercat, au trecut, dar în momentul în care nu ai o chemare, dacă nu ai avut o credinţă din familie, sau o chemare deosebită, foarte greu va fi să rămâi şi să te adaptezi vieţii monahale. Şi când găseşti şi o conducere care doreşte să se trăiască câtuşi de cât în har, chiar în veacul în care trăim, atunci foarte greu se adaptează cineva.

Altfel, nici nu s-ar putea într-o mănăstire decât să duci o viaţă mănăstirească, care a fost şi va rămâne cam în acelaşi fel sau sunt deosebiri în funcţie de veac?

Sunt mici deosebiri, în funcţie de viaţă, dar o mănăstire, ca bază, rămâne tot cu legile acelea pe care le-au stabilit sfinţii părinţi din primele veacuri creştine. La bază, aşa rămâne. Dar se schimbă odată cu timpul. Vedeţi dumneavoastră, cerinţele timpurilor noastre sunt altele. Nu mai este întotdeauna bine să fugi din lume, uneori e bine să fii în mijlocul lumii şi să o înveţi adevărul şi legea lui Dumnezeu.

Aveţi dreptate.

Deci, legea lui Dumnezeu să o vestească preoţii şi bătrânii să dea sfaturi. Când nu vor mai vesti legea lui Dumnezeu şi bătrânii nu vor mai da sfaturi atunci alte timpuri trăim. Nu mai trăim timpurile acelea când te retrăgeai cu adevărat . Da sunt unii care au şi astfel de chemare. Dar şi aici este o retragere. Chiar dacă vin turişti, discutaţi cu oamenii, dar o retragere tot este. Este o retragere lăuntrică. Pentru că dacă pe asta nu ţi-ai câştigat-o, ţi-o câştigi trăind în casa lui Dumnezeu şi simţindu-l pe bunul Dumnezeu cu credinţă, automat ai o retragere lăuntrică. Și nu numai atât, dar ai și o bucurie , ai o pace în orice împrejurare ar fi.

Sunt zile grele, cele de început? Când vine o femeie şi devine sora dumneavoastră aici în mănăstire şi trece prin perioadă de probă sunt încercări mari, sunt probleme?

Nu sunt absolut deloc încercări grele şi nici mari. Sunt foarte simple. Dar dacă tu vii și n-ai nici o chemare, sau mai bine zis, dacă tu vii din lume deja neavând o viață curată și frumoasă, cum să te adaptezi la o viață monahală? Dar încearcă, vin dintr-un început , încearcă, dau dovadă de vrednicie un an , stau poate și doi ani de zile și pe urmă zic, nu vă supărați, măicuță, dar simt că nu pot să rezist și să trăiesc mai departe viața de mănăstire.

Dar cu ce anume îi ispitește pe oameni viața asta a noastră care este așa de agitată și așa de plină de tensiune și de răutate, de amărăciune câteodată? Ce anume îi atrage înapoi? Îi ia din sfânta mănăstire unde atmosfera, peste tot pe unde am fost , este de credință, de liniște , de echilibru. De ce?

Depinde de la caz la caz. Unii își încep viața din lume și pe urmă vin să caute o pace și o liniște în mănăstire, dar n-o găsesc pentru că ei doresc aceeași viață pe care au lăsat-o. Alții vin , poate și cu studii înalte, cu pregătire, dar nu-și pot tăia voia proprie. Una dintre cerințele vieții de mănăstire este ascultarea. Tăierea voii e obligatorie, fiindcă tu nu te poți forma în casa lui Dumnezeu dacă ai voia ta proprie. Și cei care sunt în conducere sunt obligați de a te pune la încercare să vadă dacă poți sau nu poți să treci peste asta. Și pe urmă, să știți că nu ei hotărăsc . Singuri cei slabi își dau seama că nu corespund vieții monahale. La un moment dat zic: ”Să-mi trăiesc eu viața închisă în mănăstire ? Dar nici nu am de gând. Mă duc, plec !” Bine, îi zic, ești liberă. Nimeni nu ține pe nimeni cu sila în mănăstire. Dumnezeu ne vrea ,de bună voie să venim în casa lui și să-I slujim. Este o frumusețe atât de mare să trăiești în casa lui Dumnezeu , cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu ! Eu am zis că nu există ceva mai frumos decât o asemenea viață. Cea mai înaltă menire.

 Dumneavoastră când ați simțit, cum ați simțit chemarea aceasta? Care a fost sentimentul?

Eu aș putea să vă spun că am avut bunici credincioși , dar credincioși cu adevărat , cu credință și fapte. Și părinții, la fel de credincioși . Cănd mergeau părinții mei în pelerinaj la diferite mănăstiri se întorceau și ne povesteau că au participat călugărițe, preoți, Preasfințitul. De atunci, în mine s-a trezit un dor și, am zis, Doamne, când voi crește mare pe mine, oare, mă vor primi la mănăstire?

Și când ați bătut la poarta mănăstirii? La ce vârstă?

La 19 ani. Am terminat industria alimentară și apoi, direct la mănăstirea Govoara. De atunci sunteți aici? Da. Am fost în Timișoara,acolo am avut serviciul și eram un grup de tinere în Catedrala din Timișoara și ne-am împrietenit fiind credincioase și mergând în fiecare duminică la câte o mănăstire din împrejurimi. Umblând pe la mănăstire , îndrăgind viața de mănăstire , atât de mult îmi plăceau măicuțele încât le sorbeam din priviri. Când plecau în oraș mergeam în urmă să văd cum se comportă, cum vorbesc, atât de dragi îmi erau. Deci, chemarea a fost din copilărie. Bunicii credincioși , părinții credincioși , care ne-au insuflat credința în Dumnezeu. Mama nu știa alt drum. Decât biserica și casa.

Și au fost de acord părinții să veniți la mănăstire?

Mama s-a bucurat. Ea a fost foarte fericită, deși am fost cea mai mare , învățam bine la școală, eram premiantă, totuşi, s-a bucurat . Zice: „Draga mamii ți-ai ales o cale frumoasă.” Tata nu, el a suportat greu ideea ca pruncul său cel mai mare să plece la mănăstire.

Ar fi vrut o familie, ar fi vrut nepoți?

Ar fi vrut , deocamdată, să nu plec eu , chiar primul copil, la mănăstire . Și într-una din nopți , mai târziu mi-a spus , zice: „Am visat că am venit după tine la mănăstire. Erai la un grajdi și făceai curățenie. Crescuseră buruienile încât au acoperit ușa de la intrare , și tu rupeai așa, buruiană cu buruiană, iar când m-ai văzut ți-am spus: nu-ți este bine la tine acasă ? Ai ridicat privirea și mi-ai spus: mie imi este bine și aici.” Atunci tatăl meu i-a spus mamei: „Eu nu mă mai duc după copilul meu, că vroiam să anunț poliția să vină să mi-o aducă. Nu mă mai duc. Dar dacă copilul meu are chemare spre mănăstire, , cum aş putea să mă aflu în luptă cu Dumnezeu?” De atunci, niciodată nu am mai avut probleme cu tata.

Nu ați apucat până la 19 ani să știți cum este viața în lume. Doar ați presupus-o.

Eram o adolescentă, am fost și la film. În baruri, în cluburi? Nu, în cluburi, nu.Îmi doream să ajung la un club, să văd cum este acolo. Dar n-a fost îngăduit să ajung. Nu am ajuns. Am participat la nunți, am participat la viața firească, dar foarte puțin. Pentru că îndrăgind viața de mănăstire, sufletul meu ardea după această viață. Nu ați simțit ispita de a veni înapoi în lume? Niciodată. Nici nu mă puteam gândi . Atât de mult mi-am dorit să trăiesc într-o mănăstire încât nu mă puteam gândi. Aveam și o putere de gândire și de înțelegere, îmi plăceau bătrânii, îmi plăcea să stau de vorbă, îmi plăcea să citesc cărți religioase. Toate acestea mi-au dat o putere, un duh care veghea veșnic asupra mea

Ce este, maică stareță, cel mai frumos, și mai frumos într-o mănăstire? De ce vorbiți cu atâta bucurie despre viața monahală?

La 20 de ani gândeam într-un fel, la 30 de ani în alt fel, la 40 alfel, la 50 de ani, altfel, la 60 de ani gândesc altfel. Și să știți că de când am fost și am călătorit în Israel și am văzut ținuturile acelea, când m-am întors am zis: Doamne, bine că m-ai readus în țara mea cu verdeață, să mă bucur de tot ce ai creat. Pentru că toate frumusețile pe care le-ai creat sunt în țara noastră. M-au impresionat mormântul Mântuitorului , Golgota, piatra ungerii, mormântul Maicii Domnului , sfintele moaște ale sfântului Ioan Iacob, multe locuri sfinte, dar mi-am dat seama atunci că Dumnezeu ne-a așezat în grădina raiului și noi nu știm să ne bucurăm de ea, și, că tot ce a creat Dumnezeu , munții, pădurile, cerul și pământul , luna, soarele, florile, iarba asta minunată, cele patru anotimpuri le-a creat pentru creația sa supremă, omul. Ca omul să se bucure de creație, să slăvească pe Creatorul și să călătorească frumos spre veșnicie. Vă spun că din clipa aceea am început să mă bucur deplin de tot ce mă înconjoară. Pe mine nu m-au impresionat niciodată clădirile din țările occidentale. M-a impresionat natura. Tot ce a creat Dumnezeu. Eu în mijlocul naturii mă simt bine.

Dar în viața de mănăstire , în afară de Sfânta Liturghie, momentul culminant al vieții de mănăstire, care clipe vă aduc bucurie? Care sunt cele mai plăcute momente ale zilei monahale?

Să știți că pentru un monah care iubește casa lui Dumnezeu, toată clipa este prețioasă. Sigur că Sfânta Liturghie este sublimă, acolo știm că este jertfa Mântuitorului , pe masa sfântului altar, se jertfește Mântuitorul, răscumpără omenirea. M-aţi făcut să îmi aduc aminte iarăşi de maica stareță care a trecut la cele veșnice și care ne-a primit pe noi la mănăstire ,ucenică era părintelui Arsenie Boca, Maica Emanuela, îmormântată la Prislop. A stat patru ani apoi a plecat . Și pe noi, ne-a primit , primul grup de tinere, la Mănăstirea Govora. Am venit un număr de cinci tinere .

Și câte au rămas?

În mănăstire au rămas toate, dar, odată cu plecarea Maicii Emanuela, ne-am împărțit pentru că se reînființa Mănăstirea Prilsop și atunci maica fiind o foarte bună organizatoare a fost chemată și a plecat cu binecuvântare, o binecuvântare cam forțată. Preasfințitul Iosif , Dumnezeu să-l odihnească cu drepții, i-a dat binecuvântarea mai greu, dar până la urmă a primit binecuvântarea și a plecat cu bine. O parte dintre noi, din grupul acela, a rămas la Mănăstirea Govora.

Ați fost un grup foarte unit în credință.

Da, ne întâlneam la Catedrala din Timișoara, la vecernie, la Sfânta Liturghie, plecam la mănăstiri, ne înțelegeam bine.

Și toate erați tinere?

Toate eram tinere. Cea care este acum Maica Stareță de la mănăstirea Sfânta Treime din Șimleul Silvanei era mai în vârstă cu 7 ani decât noi.

Dar la tinerețe ar fi mai multă neliniște, mai multă îndoială ?

Este, într-adevăr, la tinerețe altfel înțelegi lucrurile. De aceea la tineri se recomandă muncă. Trupul să fie muncit , mintea să fie preocupată de rugăciune , iar trupul , citisem, și mi-a plăcut foarte mult, zice: tânărul trebuie să muncească și să se roage. Că pe urmă ajunge la o anumită vârstă când nu mai poate munci atât .

Orice călugăr și orice călugăriță când intră în mănăstire, firesc, parcurge niște etape .

Pornește de la muncile agricole , de la ascultările cu grajdul , cu animalele. Cu de toate. Noi am avut parte de aceste ascultări. Să știți că tineretul care mai vine nu mai este capabil. Păi să-l trimiți să facă la grajd, Doamne ferește. Avem o singură tânără care a venit cu o facultate făcută și care a stat doi ani la grajd, a mers la grădină . Să vedeți ce frumos, când a fost, că în fiecare an se face un proces verbal , verificăm ascultările prin care au trecut în cursul anului, programăm pentru anul viitor ce trebuie să facem. Trebuie o organizare făcută. Și atunci stiți ce-mi spune? Maica stareță să mă puneți la care ascultare credeți , că eu și așa habar nu am de ele, dar doresc să învăț.

Extraordinar de frumos!

După ce a terminat contabilitatea în cadrul mănăstirii a făcut și Teologie. În cadru Teologiei a făcut și master. Este foarte pregătită, capabilă , și ce m-a impresionat la această tânără este că nu a pregetat să meargă permanent la grajd.

În timp ce urma facultatea?

Bine, sigur că am angajat în această perioadă o femeie din sat care avea nevoie să fie angajată ca să poată să-și întrețină familia. Maica o verifica acum, în ultimii ani, că vă dați seama că nu a fost ușor să facă masteratul .

Când a avut timp să studieze?

A avut, fiindcă este deșteaptă!

În cadrul mănăstirii, când ar găsi timpul necesar o măicuță ca să facă un masterat ?

Eu nu prea recomand pentru Teologie decât pentru cele care întra-devăr merită și cele care sunt într-adevăr capabile. Dacă nu și-a făcut ascultarea cum trebuie, nu recomand .

Ați mai scutit-o de muncă?

Da, sigur ,am scutit-o dar a fost atât de conștiinciosă încât a căutat să-și facă cu toată puterea ascultările pe care le-a avut.  Iarăși trebuie spus că e frumos. Da, e singura tânără care pe mine m-a impresionat . Când vorbesc despre ea îmi vine să și plâng pentru că m-au impresionat credința și bunăvoința ei . Acum este aici? Da, este. Își face ascultările, dar unde pune mâna pune și Dumnezeu mila.

Câți ani are acum?

28.

Înseamnă că o pregătiți să o lăsați cândva în locul dumneavoastră.

Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că mai are asftel de oameni, dar să știți că ascultarea unui stareț nu este ușoară.

De ce?

Pentru că starețul trebuie să facă față și celor mici și celor mari . Tot ceea ce ceilalți nu pot să facă, starețul trebuie să poată. Un stareț adevărat trebuie să știe să înlocuiască pe cel mai mic frate indiferent unde este. Și nu este ușor, dacă faci față pentru că, atât în viața noastră cât și în viața de mănăstire intervine și vrășmașul cu încercările lui , iar a fi aduși toți la un numitor comun nu este ușor. Pentru că este o diferență de vârstă, diferență de pregătire, diferență de pregătire duhovnicească și atunci intervine acest război, această luptă care necesită o educație. – Aveți întotdeauna cunoștință despre bătăliile acestea care se duc sau se mai ascund și măicuțele când au probleme? Nu, într-o obște ca a noastră este ca într-o familie. Se cunoaște fiecare persoană în parte. – Se mai mărturisesc una alteia? Se mărturisesc chiar maicii starețe. Fiecare are o ascultare pe care și-o face dar eu de multe ori zic : Doamne, parcă ar putea și mai mult. Am citit o dată niște îndemnuri ale unui părinte duhovnic de la mănăstirea Frăsinei , care la un moment dat îi spune un frate: Ce să mă fac eu cu viața mea? Rugăciunea o fac mai puțină, de dormit dorm bine, de mâncat mănânc bine, ce fac eu, părinte, cu mântuirea? La care părintele îi răspunde: Păzeste zidurile. Adică să nu iasă din mănăstire. Vedeți până unde a fost coborârea părintelui duhovnic. Acolo te va răsplăti Dumnezeu pentru fapta care ai făcut-o , și atunci sigur că îngăduim pe fiecare atât cât poate, dar să o facă cu credință, cu ascultare și cu mulțumire. Și până la urmă, să știți că pacea sufletească noi o dorim dar ea vine când vrea Dumnezeu.Și se sălașluiește în acele suflete care doresc pacea și care s-au luptat o viață.

Sunt măicuțe care au mai multă pace , care se adaptează mai ușor la viața monahală și măicuțe care stau până la sfârșitul vieții în mănăstire fără să se adapteze, așa este?

Sigur că da. Este greu în momentul în care nu știi să primești crucea . Și Domnul nostru Iisus a primit mai întâi crucea , pe urmă a avut loc Învierea. Așa și noi. Și în viața dumneavoastră, dacă nu știi să primești crucea , adică viața de zi cu zi să o petreci frumos, în credință, în fapte bune, să accepți cu credință în Dumnezeu, îți va fi greu.

Poți fi ajutat ?

Sigur că un om poate fi ajutat. Dacă cei din jur îl acceptă așa cum este, îi arată calea, îi atrag atenția dacă face un lucru bun, îl înțeleg, îl ajută prin iubire. Acum unii mai spun și cu voce mai ridicată, depinde și de cel care îi spune. Și atunci îl înțeleg, sigur că da. Dar dacă el nu înțelege , ce poți să faci? Ne rugăm pentru cel ce nu înțelege să înțeleagă.

Când a venit ultima persoană în obștea aceasta?

Ultima persoană a venit această măicuță tânără de care am amintit. Ea a fost ultima .

Acum câți ani?

Sunt 7-8 ani.

Și cât ați ținut-o în probe până ați călugărit-o?

Nu este călugărită.

Nu a vrut sau nu ați vrut?

Nu am stabilit încă. În orice caz, dorim ca aceia care vor călugăria să ajungă în mod firesc la starea acesta. Apoi, pot să înceapă pregătirile.

Cum se pregătesc?

Se pregătesc să mărturisească înaintea lui Dumnezeu că într-adevăr vor rămâne în ascultare, slujind lui Dumnezeu până la sfârșitul vieții . Este o ceremonie deosebită.

Da, dar despre pregătire întrebam.

Este un pic mai complicat , nu pot eu acum să vă spun așa, cu detalii, pentru că aici este o taină.

De ce pe o tânără atât de plină de credință și de ascultare și de iubitoare de viața de mănăstire, după șapte ani nu ați călugărit-o?

Nu este importantă călugăria. Importantă este viața.

Atunci care ar fi deosebirea între o soră care nu-i călugăriță și o călugăriță?

Păi, sora este soră și călugărița este călugăriță. Călugărița are altă responsabilitate față de Dumnezeu. Are alt canon, altă rugăciune, este mai complicat un pic decât la o soră. Vedeți, tânăra noastră a fost și la școală, nu avea timp să-și facă toate canoanele, să le îndeplinească, cu metanii, cu închinăciuni, în fiecare seară. Este un program aparte.

La Sfânta Liturghie participă si surorile?

Toată lumea participă.

Care este programul la această obște?

Deșteptarea este la ora șase și jumătate, la ora șapte este acatistul, este obednița, iar miercuri, vineri, sâmbătă, duminică și în sărbători este Sfânta Liturghie, până la nouă și jumătate, după aceea ascultările, fiecare ar trebui să aibă câte o ascultare, dar din contră, o măicuță are și cinci ascultări. Însă le facem – Dumnezeu ne dă sănătate și putere . După aceea, începe activitatea de dimineață. Ora mesei este între 12 și 13, este un timp liber, de odihnă, o oră, o oră și jumătate și pe urmă iar mai sunt câteva ore de ascultare. Fiecare își programează cum poate. Maica econoamă supraveghează, ea răspunde de supraveghere . Fiecare își face datoria. Pe urmă începe din nou vecernia, pavecernia sau utrenia și pe urmă toată lumea este liber , fiecare se retrage. 

La ce oră se retrag măicuțele la chilie?

Depinde de fiecare. Când este foarte cald, măicuțele mai merg să-și facă ascultarea și după slujbă, să-și mai facă câte ceva. Este răcoare și este mai plăcut.

Când se retrag în chilie mai comunică, se mai întâlnesc, mai vorbesc?

Măicuțele nu prea comunică pentru că fiecare se retrage să-și facă o rugăciune la chilie și să se odihnească, să citească. – Discuții în grup există ? După ora mesei, dacă este vreo problemă importantă, se ridică problema și se discută. Discuție liberă, ori de câte ori este nevoie. Dacă este nevoie și se pun probleme, ne întrunim duminica după amiază și discutăm problemele.

Despre ce?

Păi ce am putea discuta decât despre problemele administrative pe care le avem și dacă avem un cuvânt de suflet. Am găsit un text frumos într-o carte care ne interesează și atuncea îl citim la masă. 

Dar despre problemele familiei nu se discută? Ce a făcut un verișor sau ce s-a întâmplat cu părinții?

Nu, nu se discută . Asta este problema pe care noi o avem fiecare în parte . Fiecare ține legătura într-o oarecare măsură cu familia.

Măicuțele pleacă uneori acasă?

În fiecare an măicuțele primesc o învoire. Dar în perioada în care se poate. Spre exemplu două maici sunt programate în luna iunie, două maici în luna septembrie, mai multe în perioada de iarnă când este mai mult timp liber. O săptămână sau două, maxim. Unele pleacă departe, tocmai în Maramureș.

Învoirea este cu o destinație anume sau după ce ies pe poarta mănăstirii pot face ce vor?

Învoirea este cu destinație, iar dacă maicile mai doresc să mai viziteze și o mănăstire îi spun maicii starețe. 

Bani au măicuțele?

Să știți că personal nu au bani maicile. De exemplu, noi maicilor le dăm 50 lei pe lună. Câteodată nici pe ăștia nu-i au. Și știți de ce le dau? Ca să nu mai port de grijă să cumpăr pastă de dinți , periuță, să-și cumpere singure. Că, știți cum e, una dorește o pastă de dinți anume, alteia îi face bine alta.

Dacă o măicuță dorește o înghețată, ce se întâmplă?

Dacă măicuțele propun că doresc o înghețată este cumpărată înghețata. Mai întâi de toate suntem oameni.

Poate vor să-şi cumpere o carte.

Avem o bibliotecă foarte frumoasă, unde maicile, în perioada de iarnă, vin şi împrumută. Avem un caiet unde notăm fiecare carte .

Este timp de citit?

Nu prea este timp de citit dar cine este foarte dornic de citit mai citeşte seara. Spre exemplu mie nu-mi scapă ziarul „Lumina” cu articole din lumea credinţei, din lumea monahilor. Sunt articole atât de frumoase! Dar ce citesc seara uit dimineaţa . 

Aveţi televizor?

Nu. Avem un laptop pe care nu prea ştiu bine să îl folosesc. Şi am dorit să avem un laptop , l-am luat în rate prin. Anul acesta îl achităm . 

Nu vă cer măicuţele să vadă un film sau ceva?

Nu. Dacă este ceva duhovniceşte care ne foloseşte la ceva atunci se poate reda pe laptop.

Dar să citească alte cărţi decât cele religioase, dacă apare un roman foarte important, îl pot citi ?

Dacă se constată că romanul este şi folositor pentru suflet da, dar dacă nu, de ce să-l citească?

Cine poate să constate dacă este folositor sau nu?

Sunt maici în vârstă. Acesta este rolul unei măicuțelor în vârstă. Un rol extraordinar de mare, fiindcă au putere să discearnă. 

Trebuie să vă ceară voie pentru a citi un roman?

Neapărat. Şi pentru cărţile pe care le împrumută. Cărţile sunt cu specific religios dar sunt şi literatură laică. Marea majoritate însă sunt cărţi religioase. Nici nu împrumută maicile alte cărţi. Ce învăţătură trag eu mai multă decât de la Sfinţii Părinţi ? Sfintele Filocalii sunt atât de profunde , atât de adânci . 

Sunt măicuţe care în aceşti ani au vrut să scrie? Poate o serie de articole sau să ţină un jurnal monahal? Să spună, uite, eu vreu să scriu şi vreau să rămână ceva scris.

Am avut o măicuţă care s-a înclinat aşa, spre poezie, să mai scrie versuri, să mai scrie ceva religios.

Aţi încurajat-o?

Nu am încurajat-o din câteva motive , pentru că în mănăstire trebuie să iubeşti. Nu primează cultura, primează să ai cunoştinţe şi viaţă după Hristos. Şi pe urmă, dacă ai şi cultură este extraordinar de bine.

Maică stareță, Mănăstirea Govora este bogată?

Nu aş putea să zic că este nici bogată nici săracă. Este undeva la mijloc. Pentru tot ce avem să ştiţi că muncim foarte mult.

Aveţi pământ?

Avem pământ, avem vatra mănăstirii, mai avem şi grădină, dar ştiţi, ca să ai grădină trebuie să munceşti. Avem cinci hectare pământ arabil, punem nutreţ pentru vite, mai punem porumb .

Câte vite aveţi?

Trei văcuţe avem . Două vaci cu lapte şi o junincuţă.

Oamenii din zonă vă ajută?

Oamenii dacă vin să muncească noi le plătim cinstit ziua pentru că ne dăm seama că noi avem nevoie de braţe de muncă iar ei au nevoie ca să-şi întreţină familia. Au nevoie de un ban. Pe de altă parte, Dumnezeu trimite pe cei care ajută şi ei pentru mântuirea sufletului lor. Nu am avut parte de donaţii mari niciodată , în generaţia mea, de când am venit, am muncit. Am fost o generaţie care ştiam să ne sculăm de dimineaţă, de la ora patru, pe timp de vară .

Reușiți să vă achitaţi utilităţile?

Să ştiţi, când ne punem nădejdea în Dumnezeu trimite Dumnezeu exact cât trebuie. Nici mai mult, nici mai puţin. Era o măicuţă, pe vremea aceea econoamă, şi zice, maică, aţi făcut atâtea lucruri săptămâna aceasta, aţi luat atâţia oameni la muncă şi eu ştiu că nu avem bani. Ce facem? Măi, îi spun, am toată credinţa că la sfârşitul săptămânii vom primi bani. Şi când venea săptămâna şi trebuia să plătesc oamenii, exact cât trebuia atât primeam.

Ştiţi că este o imagine că la mănăstire se trăieşte în huzur şi în bogăţie. Există aşa ceva?

În mănăstire nimeni nu poate să trăiască în huzu rşi în bogăţie. Dacă are un pic de venit mănăstirea, are pentru că aici se lucrează. Noi am putea să nu avem grădină , dar am zis, nu se poate să trăieşti să nu ai o roşie proaspătă, să nu ai un castravete din grădina ta . Aş putea să mă duc în piaţă, că este Râureniul aici şi sunt ieftine şi sunt de toate . Este adevărat că până se fac la noi mai mergem la piaţă, dar când văd calitatea , diferenţa de calitate am zis că ar fi păcat şi strigător la cer să nu avem o grădină.

De vândut nu vindeţi?

Nu. De exemplu am avut un grup din Bihor care a dormit la noi. Noi nu avem posibilităţi de cazare decât de 25 de persoane. Sunt zece locuri, aşa scrie pe internet , dar s-a mai construit o clădire şi cam 25 de persoane pot să aibă fiecare patul ei. Primim grupuri de creștini și îi și grănim pe acești oameni. Am cazat acum 37 de persoane .

Cât a trebuit să plătească?

Niciun ban. 

Foarte frumos aţi vorbit maică stareţă! V-am sorbit toate cuvintele! Nici nu ştim când a trecut timpul.

A fost din suflet.

Mulțumim.

Interviu realizat de Gheorghe Smeoreanu („Criterii Naţionale”) şi Tiberiu Pîrnău („Ziarul de Vâlcea”)