Democratul Samoil Vâlcu critică deciziile Ministerului Sănătăţii
Democratul Samoil Vâlcu critică deciziile Ministerului Sănătăţii
Vicepreşedintele PD Vâlcea, Samoil Vâlcu a criticat dur decizia Ministerului Sănătăţii şi Familiei, de modificare a listei medicamentelor gratuite şi compensate. Vâlcu, totodată preşedinte al Colegiului Farmaciştilor Vâlcea, este de părere că acest fapt a bulversat viaţa cetăţenilor. „Această decizie a MSF a fost luată deşi ministrul ne spusese altceva. Pacienţii suferă, îi supunem la tot felul de umilinţe. Am solicitat şi solicităm în continuare MSF să nu se mai grăbească în introducerea acestei noi liste. Au fost scoase din program multe medicamente pentru copii, mai ales acum, când gripa îşi face de cap”, a declarat Samoil Vâlcu în cadrul unei conferinţe de presă. • O.H.
in Politica