|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Senatorul Cotescu a primit răspuns de la Ministerul Sănătăţii privind dezvoltarea turismului medical 

adranel-cotescu

Luna trecută, a fost publicat răspunsul conducerii Ministerului Sănătăţii la interpelarea senatorului liberal Adrănel Cotescu, privind dezvoltarea turismului medical. „Preocupările privind dezvoltarea turismului medical în România se află de mult timp în atenţia Ministerului Sănătăţii; în perioada 2011 -2014 a fost acordat statutul de staţiune balneară şi balneoclimatică unui număr de 22 localităţi şi areale care dispun de factori naturali terapeutici. Având în vedere solicitările turiştilor străini privind asigurarea în timpul sejurului în România a unor servicii medicale mai ales din domeniul chirurgiei estetice, medicinei dentare şi oftalmologiei, dar şi al afecţiunilor cardiovasculare, respiratorii, digestive, reumatice, ortopedice şi ginecologice, au fost solicitate din judeţe date privind posibilităţile asigurării serviciilor respective. În perioada 23-26 octombrie 2014 s-au desfăşurat la Buşteni lucrările celei de a V-a ediţii a Forumului Internaţional pentru turismul de sănătate, în cadrul căreia au fost dezbătute teme de interes major pentru dezvoltarea turismului medical, reprezentate de medicina centrată pe pacient şi de rolul parteneriatelor transfrontalière ş.a., în relaţie cu consecinţele Directivei 2011/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2011, acordându-se totodată o atenţie deosebită promovării României ca destinaţie de turism medical. La reuniunea susmenţionată au participat specialişti români şi din străinătate, reprezentanţi ai autorităţilor publice, cadre didactice universitare, medici specialişti, agenţii de turism, manageri şi promotori ai domeniului. În perioada 24-26 aprilie 2015 a avut loc la Bucureşti ediţia a VI-a Forumului, organizată de către Fundaţia Amfiteatru în colaborare cu Colegiul Medicilor din România şi care s-a desfăşurat sub egida Comisiei Naţionale pentru Acreditarea Spitalelor (CoNAS) şi a Clusterului Medical «Sănătate România». Ministerul Sănătăţii, prin Comisia consultativă de specialitate şi prin Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie îşi manifestă disponibilitatea de participare şi colaborare la toate activităţile ce urmăresc dezvoltarea turismului de sănătate, precum şi la promovarea unor domenii mai puţin utilizate (ex. haloterapia), în condiţiile armonizării legislaţiei naţionale cu standardele europene în domeniu”, precizează Ministerul Sănătăţii.

Leave a Response