|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Sfânta Mănăstire Hurezi își serbează hramul: Sfinții Martiri Brâncoveni 

manastire hurezi

Duminică, 16 august 2015, de sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni, Sfânta Mănăstire Hurezi, din județul Vâlcea, își serbează hramul. Sfânta Liturghie va fi săvârșită de un sobor însemnat de ierarhi, veniți din țară și de peste hotare.

Credincioșii care vor participa la slujba de hram se vor putea închina, pe lângă Sfintele Moaște ale Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, așezate în biserica sfintei mănăstiri, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la 12 octombrie 2014, și la Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, care vor fi aduse de la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea.

Sfântul Luca al Crimeei (1877-1961), chirurg de excepție și doctor fără-de-arginți, a fost un ierarh mărturisitor ce a pătimit mult în temnițele comuniste pentru dragostea și credința lui în Domnul Iisus Hristos. În plină teroare bolșevică, el refuza să-i opereze pe cei bolnavi fără icoana Maicii Domnului așezată pe peretele sălii de operație. Așa cum arată troparul sfântului, el este un nou sfânt al Mângâietorului, în vremuri de necazuri şi prigoană, că bolile ca un doctor le tămăduiește şi sufletele ca un păstor le călăuzește. Și astăzi Sfintele lui Moaște se arată izvorâtoare de har tămăduitor. Toți cei credincioși care se roagă lui află întărire și grabnică tămăduire de bolile lor cele sufletești și trupești.

Sfinții Martiri Brâncoveni – Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, împreună cu sfetnicul Ianache – sunt ocrotitorii Sfintei Mănăstiri Hurezi, întrucât aceasta a fost cea mai mare și mai iubită ctitorie a voievodului martir și, în același timp, locul pe care domnitorul și l-a ales de îngropare. Mormântul său, însă, amenajat în pronaosul bisericii mari, a rămas gol, întrucât cinstitul său trup, obținut de doamna Maria Brâncoveanu cu mari eforturi din mâinile păgânilor, a fost înmormântat în taină în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, o altă ctitorie a sa.

Moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu au fost scoase din mormânt şi autentificate de o echipă de specialişti de la Muzeul Municipiului București (Palatul Șuțu) în perioada 12-15 mai 2014, în prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

În zilele de 11-12 octombrie 2014, după 300 de ani de la moartea martirică a Sfinților Brâncoveni, cu ocazia resfințirii picturii bisericii mari a Sfintei Mănăstiri Hurezi, cu binecuvântarea și în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, o parte din Sfintele Moaște ale Sfântului Constantin Brâncoveanu au fost dăruite Sfintei Mănăstiri Hurezi și așezate, spre închinare, în biserica mare.

 

Leave a Response