|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Liberalii lui Buican sunt puşi cu „botul pe labe” de primarul interimar Ion Gigi Matei 

Ion Gigi Matei

Nu pot decât să dau vina pe canicula prelungită pentru elucubrațiile adunate în comunicatul de presă dat recent de PNL, în care sunt acuzat că îmi însușesc fraudulos meritele pentru noua unitate de producție a Faurecia care va începe să funcționeze de anul viitor în vecinatea Râmnicului. În același timp, nu pot să nu simt o mare mâhnire la vederea încăpățânării cu care PNL, fie că vorbim de repezentantul local în Parlament, fie de consilierii locali ai municipiului, terfelesc în interes politicianist fiecare lucru bun care se întâmplă în sau pentru orașul acesta. În conformitate cu solicitarea reprezentanților de la nivelul cel mai înalt ai companiei Faurecia privind comunicările oficiale referitoare la noua unitate de producție, m-am abținut să dau răspuns la atacurile stupide ale diversilor politruci de ocazie din ultimele luni. Am considerat că interesul comunității este cel care trebuie să primeze. Și iată că ceea ce trebuia să se întâmple bun pentru oraș s-a întâmplat: compania își va deschide aici o fabrică unde se vor putea angaja peste 1.600 de locuitori ai Râmnicului și ai localităților învecinate. Și cred că e momentul să clarific unele aspecte.

Încă de la primele discuții cu reprezentanții Faurecia, nu s-a pus problema găsirii sau oferirii de către Primăria municipiului a unui teren pentru viitoarea unitate de producție. Acest aspect urma să fie rezolvat în cadru privat, în funcție de disponibilitățile existente în Râmnic sau în împrejurimi. Solicitările Faurecia au vizat în principal asigurarea prin intermediul unei linii de autobuze a S.C. ETA S.A. a transportului lucrătorilor la viitoarea fabrică, publicitatea pentru angajările de personal prin intermediul aceleiași companii locale și deschiderea unor clase de învățământ profesional pentru viitorii salariați ai firmei. Ceea ce ne-am și angajat că vom face.

Faptul că Faurecia a găsit un teren disponibil – prin achiziție privată, și nu primit de la comuna Budești (apropo, domnule Buican, că tot ați pomenit de Zona Metropolitană, știați că administrația locală de la Budești a refuzat constant intrarea în această structură?) este imbucurător pentru că, în mod evident, cei mai mulți din viitorii salariați vor fi din municipiu. Primăria Râmnicului își va respecta angajamentele și va asigura linia de transport de călători solicitată. Iar în ceea ce privește organigrama S.C. ETA S.A., am găsit soluțiile necesare pentru a o face funcțională după ce a fost „umflată” de către PNL. Înțeleg că în lupta politică trebuie să îți ataci adversarul pe toate căile posibile. Dar în momentul în care ținta atacurilor unui politician sau ale unui partid politic devine însăși comunitatea pe care ar trebui să o reprezinte, lucrurile intră într-o zonă care poate fi definită de iresponsabilitate, ca să nu spun mai mult. Niciodată, în istoria recentă a Râmnicului, nu am mai văzut ca un partid, prin reprezentanții săi de la indiferent ce nivel, să sacrifice fără nici cea mai mică ezitare interesele unui oraș întreg pentru scopurile lor politicianiste. Partidul Național Liberal de la Vâlcea, prin președintele său și prin cei pe care i-a adus în Consiliul Local municipal, dovedeste cu vârf și îndesat că este un adversar al Râmnicului și al dezvoltării sale viitoare.

Tot ce pot să mai sper este ca deputatul Cristian Buican nu a văzut acest „comunicat” înainte de a fi trimis redacțiilor: dacă nu este așa, însemnă că limbajul politic de la nivel local a coborât la un nivel de-a dreptul inacceptabil.

Gigi Ion Matei

Primar interimar

(n.r. – titlul ne aparţine)

Leave a Response