Starețul Laurențiu, de la Stânișoara: „Dacă m-aș mai naște o dată, tot călugăr m-aș face” 

 

Într- adevăr, este o binecuvântare de la Dumnezeu să fiu aici, a fost o lucrare de la Dumnezeu.Ce-i drept, mi-a şi plăcut.Eu am ales locul acesta. Am avut posibilitatea să aleg. Eu vin din Moldova, de la o mănăstire cu tradiţie, de la Sihăstria Neamţului. S-a întâmplat că l-am cunoscut pe Înalt Preasfinţitul Calinic Argatul care pe vremea aceea era Episcop Vicar la Râmnicu Vâlcea. Eu eram un fel de stareţ pe la schitul Sihla, tot în Moldova, și acolo schitul era în apropierea satului de unde venea Înalt Preasfințiul Calinic, iar tatăl său era un om de bază pentru schit. Acolo l-am cunoscut eu pe Preasfințitul, care pe vremea acea era stareț la Cernica și oarecum ne-am împrietenit, ne-am apropiat și cu timpul el a ajuns Episcop Vicar la Râmnic și mi-a îmi povestește despre multe schituri și mănăstiri care n-au călugări. Despre Stănișoara îmi povestește mai la final.
Când am venit eu aici, în primele duminici nu venea nimeni la slujbă. Erau dealurile pline de oameni, de turiști, dar nu venea nimeni la biserică. Mai tîrziu, a început lumea să vină la slujbă, să punem rânduială, cei care erau turiști au început să fie buni creștini, unii dintre ei au ajuns și ctitori. Un exemplu este domnul Borac, care pe vremea aceea era director la fostul BJATM. Ne-a ajutat mult prin materiale și chiar prin personalitatea sa, având un cuvânt de spus în județul Vâlcea, cunoscând pe mulți pe vremea aceea. Am introdus curentul electric. Acestea erau problemele materiale, dar noi ne-am ocupat și de partea spirituală. Așa cum spunea părintele Cleopa, eu sunt un ucenic nevrednic aici . El spunea că înainte trebuie făcută slujba la biserică pentru că de celelalte are grijă Dumnezeu. Și într-adevăr noi am ținut mai mult de slujba bisericii, iar Dumnezeu a avut grijă de celelalte și ne-a dat tot ce avem nevoie și chiar mai mult câteodată, iar pentru asta îi mulțumim! Și rugăciunile acestor sihaștri din vechime ne-au ținut aici, ne-au mângâiat sufletește și ne-au bucurat duhovnicește. Permanent simțim ocrotirea rugăciunilor celor care au trait înaintea noastră aici.
La un moment dat, unii călugări au început să plece de aici pentru că era o debandadă, dezordine,erau foarte mulți turiști care nu respectau anumite reguli, veneau femei dezbrăcate, stăteau la plajă . Nu aveam posibilitatea de a pune o rânduială pentru că era regimul comunist . Văzând că ei nu mai stau, mă gândeam că ar trebui să plec și eu, să mă duc înapoi în Moldova.
Ieșind într-o dimineață de primavară pe deal, m-am gândit că dacă plec și eu, călugării au plecat, cine va mai rămâne să se roage aici. Și atunci mi-am șters gândul de a pleca și mi-am zis că voi rămâne indiferent de ce se va întâmpla. Voi rămâne aici până la moarte. Probabil aceasta a fost o încercare de la Dumnezeu. Cu timpul au început să vină călugări și am reușit să facem o obște mai modestă. Am pus o rânduială din nou.

 

Câte suflete are obștea?

 

Suntem vreo 13. Nu suntem nici acum chiar mulți. Problema este că nu mai vine tineret. Cei care suntem aici suntem dintre cei mai vechi.

 

Toți stareții se plâng de lucrul acesta. Aveți vreo explicație ?

 

Explicația este că se simte un fel de depărtare față de Biserică, urmărindu-se mai mult partea materială. Oamenii vor să-și facă o situație, o avere, vor libertatea aceasta pe care nu am reușit să o stăpânim și să o folosim cum trebuie.

 

Sfinția voastră credeți că viața de călugăr este cea mai frumoasă formă a existenței umane?

 

Pentru mine da. Nu știu pentru ceilalți. Eu dacă m-aș mai naște o dată tot călugăr m-aș face, nu ar încăpea nici o îndoială.De mic m-aș duce la mănăstire. Când eram mic nu prea înțelegeam rostul acestei vieți, dar acum dacă m-aș mai naște o dată , de mic aș veni aici.

 

La ce vârstă ați început viața monahală?
Am venit la o vârstă mai înaintată. La 23 de ani.

 

Ați apucat să gustați și din plăcerile lumii.

 

Oarecum da, dar nu chiar cum sunt tinerii de astăzi. A fost într-un fel decent , cu rușine, cu bun simț, cu o rânduială care acum nu mai este. Noi venind dintr-o zonă de la țară, eram oameni cu bun simț, cu educație. Nu ne băgam în valul mocirlei păcatelor așa de ușor, ne gândeam dacă este bine sau nu. Dumnezeu mi-a dat posibilitatea să aleg, dar mi-a dat și darul de a discerne și a înțelege ce trebuie sa fac, să ştiu care este rostul meu în lumea aceasta, pentru că suntem trecători , suntem muritori și important este să ne luptăm să dobândim viața veșnică. Am considerat că altă soluție mai bună nu este. Am încercat și alta dar nu am reușit să o duc până la capăt pentru că nu erau posibilitățile respectării cerințelor pe care trebuia să le fac pentru a ajunge preot de mir. Am început facultatea de chimie în Iași . Acolo l-am cunoscut eu pe Dumnezeu și dacă l-am cunoscut nu i-am mai dat drumul și am încercat toate posibilitățile să văd care este rostul prin care pot să mă mântuiesc cu adevărat. Am ajuns la concluzia că cea mai scurtă cale, cea mai ușoară către împărăția lui Dumnezeu, este călugăria.

 

Ați absolvit facultatea de chimie?

 

Nu am terminat-o. M-am retras și m-am dus la mănăstire.

 

Noi am întâlnit părinți care spuneau că, totuşi, călugăria este un război.

 

Este un război. Nu are cum altfel. Odată ce te desparți de diavol și de lucrările lui, îi declari război. Un război pe față. Adică până atunci te mai duci la biserică, te mai duci pe unde te mai duci și în momentul în care te desparți de toate ale lui atunci într-adevăr i-ai declarat război pe față.

 

În lume nu este un tot un fel de război?
Este, dar nu este același, adică nu-i chiar ca în mănăstire unde te-ai lepădat de toate. În lume mai cedezi ispitelor, te mai duci și colo, te mai duci și mai plătești și un pomelnic, mai mergi cu un prieten, poate mai fumezi și o țigară. În mănăstire, când vii, declari război diavolului pe față și atunci să te aștepți și de război. Diavolul are un război permanent cu noi. Numai că ne mai slăbeşte, dar apoi iar ne încearcă. Este ca pe front. Trebuie să fii cu sabia în mână. Şi noaptea, după cum spune Sfântul Macarie Egipteanul, zice diavolul: „Macarie, tu posteşti, eu nu mănânc niciodată, tu priveghezi, dar eu dorm deloc, tu eşti feciorelnic, dar nici eu nu mă însor, tu crezi în Dumnezeu, eu mă cutremur de El. Un singur lucru nu pot să fac. Nu mă pot smeri ca tine.”
Lupta aceasta pe care o dăm vrem, nu vrem, are şi clipe în care trebuie să mai facem câte o socoteală să vedem dacă toate acestea ne duc la smerenie sau nu. Postul, rugăciunea, toată nevoinţa, care este o declarare de război, este focul tras împotriva vrăşmaşului şi după un anumit timp vezi dacă acestea te duc la smerenie. Dacă nici postul, nici rugăciunea nu-i bună, nici nevoinţa, nici privegherea, nici celelalte nu te duc la mântuire şi ţi se pare că eşti mai bun decât toţi, pierzi vremea degeaba . Unitatea de măsură a lucrărilor, a faptelor bune este smerenia. Totul trebuie făcut în aşa fel încât să vezi dacă te duce la smerenie. Smerenia se întreţine prin tăierea voii, prin ascultare, supunere, răbdare, meditaţie.

 

Înţelegem că rânduiala este un pic mai aspră decât la celelalte mănăstiri sau nu am aflat noi bine?

 

Mai aspră este pentru că o ţinem după rânduială, după cum am învăţat şi noi pe la Sihăstria. Este vorba de post, slujbele se mai fac la miezul nopţii, dar cu acordul celorlaţi. Dar eu nici nu aş putea concepe o altă rânduială pentru că aşa m-am învăţat şi aşa îmi este uşor. Şi dacă nu m-aş duce la Utrenie, ziua aceea pentru mine parcă nu ar avea nici o valoare. Pentru că Sfinţii Părinţi spun că rânduiala a fost bine întemeiată după regulile Sfântului Sava , care spune că rugăciunea de noapte este rugăciunea de aur, rugăciunea de seară este rugăciunea de argint iar rugăciunea de dimineaţă este rugăciunea de aramă, în vreme ce rugăciunea de zi este o rugăciune obişnuită. Cea mai puternică rugăciune în care te poţi ruga liniştit şi cu multă concentrare este rugăciunea de noapte. Spun asta pentru că aşa simt eu.

 

Ceilalţi fraţi simt la fel?

 

Şi ei simt la fel pentru că altfel nu ar veni la slujbă.

 

Vă ascultă obştea aici? Cum sunteţi? Mai blând, mai dur, sau mai prietenos ?

 

Depinde de situaţie. Depinde de caz. Uneori sunt şi mai blând şi mai aspru. Cu cei care nu sunt în pericol sunt mai aspru, cu cei care cad într-o ispită sunt mai blând .

 

E un paradox.

 

Nu trebuie să fii aspru în momentul când omul este căzut, ci trebuie să fii aspru înainte de a cădea. După aceea trebuie să fii cu blândeţe, trebuie să te pui în situaţia lui şi atunci eşti părinte. Dacă eşti bun şi îl laşi să cadă, nu este bine. Dar dacă a căzut, este destulă rană, nu trebuie să mai dăm şi noi, să mai accentuăm.

 

Sunt puternici călugării de aici? Puternici în cugetul lor şi în credinţa lor ? Cum îi simţiţi?

 

Nu este nimeni puternic fără ajutorul lui Dumnezeu. Fără ajutorul Lui nu putem face nimic. Călugării se luptă să-şi păstreze rânduiala, să-şi facă canonul, să conştientizeze voturile monahale pe care le-au depus. Cum se spune, nu te judecă Dumnezeu după ce ai făgăduit, ci după ce ai făcut. Ne străduim să ne încadrăm în cele ce am făgăduit şi să nu uităm pentru ce am venit aici. Din când în când ne mai întrebăm şi noi pentru ce am venit aici.

 

Când vorbiţi cu toţii, laolaltă?
Vorbim la masă şi de câte ori este nevoie. Dacă nu este nevoie, nu vorbim.

 

Vin fraţii la sfinţia voastră sau îi căutaţi sfinţia voastră când simţiţi că ar avea nevoie de ajutor?

 

Vin ei. După rânduielile Sfinţilor Părinţi, stareţul trebuie să fie duhovnicul obştii. Aşa spunea şi părintele Cleopa. Stareţul trebuie să ştie toate ispitele .

 

Un călugăr dacă ajunge în situaţia să cadă într-o mare ispită mai poate să rămână în mănăstire?

 

Sigur că poate . Orice s-ar întâmpla, este loc şi de ridicare. Se spune că a cădea e omeneşte, a te ridica este îngereşte, iar a persista în păcat este diavoleşte. Chiar şi Sfântul Petru s- a lepădat, iar apoi s-a pocăit . Este bine să nu ajungem la cădere. Să ne luptăm să nu cădem, dar se poate şi întâmpla.

 

Aţi avut situaţii de acest fel aici?

 

Nu, nu am avut.

 

Este stabilă obştea, sau mai pleacă şi mai vin alţi călugări?

 

Celor care pleacă le urez drum bun, iar pe cei care vin nu-i primesc decât din lume. Dar acum nu mai vin nici din lume. Înainte nu primeam de la alte mănăstiri. Ce venea din lume se forma aici.

Cine hotărăşte primirea cuiva din lume? Doar stareţul?

 

Stareţul hotărăşte, dar şi ceilalţi sunt întrebaţi ce părere au. Eu întotdeauna am ţinut cont şi de părerea lor. A fost lăsat fiecare să-şi spună părerea. Dacă am văzut că nu este bine, atunci am luat eu hotărârea care trebuie, dar am întrebat întotdeauna pe fiecare. Şi de aici îţi dai seama şi de fraţi, dacă gândesc, dacă au maturitate, sau dacă au un pic de răutate, un pic de invidie.

 

De la Călimăneşti până aici, cât este de mers pe jos?

 

Înainte mergeam pe jos pentru că imi place foarte mult , dar acum am îmbătrânit, mă mai doare şi un picior. Cam două ore făceam pe jos cu rugăciune, liniştit. De la Păuşa şi până aici, faci două ore.

 

Dacă vine cineva şi vrea să rămână ?

 

Dacă vrea să rămână şi vine pentru slujbă şi cu intenţii bine întemeiate, îl primesc. Dacă vine să facă plajă sau să stea o zi, două sa ia aer curat, atunci să se ducă în staţiune.

 

A venit cineva din lume să se facă călugăr, de când sunteţi aici stareţ?

 

Au venit. Toţi care sunt s-au format aici. S-au dat după rânduiala noastră.

 

Cât timp îi ţineţi în probă?

 

Depinde. Îi ţinem şi 5-6 ani. Îi lăsăm să se hotărască ei şi când într- adevăr sunt hotărâţi, atunci devin călugări. Şi pe nimeni nu poţi ţine leget la mănăstire.

 

Au plecat mulţi ?

 

Mulţi au venit, mulţi au plecat. Cei care au venit hotărâţi să se mântuiască au rămas.

 

Se întâmplă şi evenimente care nu ar trebui ştiute de lume? De pildă, să ieşiţi din rânduială tot grupul, sau să staţi mai mult de vorbă într-o noapte?

 

Nu. Se întâmplă numai lucruri duhovniceşti. Pentru asta am venit aici. Poate mai greşeşte cineva, dar nu în acest sens. Fiecare îşi face rânduiala lui.

 

Dacă faceţi Utrenia la miezul nopţii, când mai dormiţi?

 

Noi dormim de două ori într-o noapte. Avem timp. Ne culcăm odată pe la ora 20-21, până la 22:45, stăm la Utrenie până la 2,30, mai facem un pic de canon, si apoi dormim până la 6:30. Sunt două ore înainte şi patru după. Este suficient.

 

V-aţi obişnuit aşa, în ritmul acesta.

 

Da, eu , de exemplu, nici nu pot dormi până la Utrenie. Mie îmi ajung cele patru ore de după aceea.

 

Cum sunt fraţii ? Sunt unii mai studioşi?

 

Da, mai citesc, au voie să citească cât vor şi ce vor, dar eu le-am spus să citească, dar să şi nu uite să pună în aplicare ce citesc, pentru că altminteri degeaba citeşti.

 

Are mănăstirea bibliotecă?

 

Avem bibliotecă. Avem cărţile vechi care se foloseau pentru slujbă, avem şi cărţi pe care le-am achiziţionat în timp, despre vieţile sfinţilor, cărţi religioase. Nu sunt cărţi noi. Cele mai bune cărţi, după părerea mea, sunt Filocaliile.

 

Filocaliile nu sunt uşoare la citit.

 

Nu sunt. Dar dacă reuşim să şi facem ce scrie în ele nu sunt grele. Toate cărţile sunt cu multă învăţătură duhovnicească.

 

Aveţi gospodărie mare ?

 

Nu este chiar aşa mare. Suntem modeşti. Avem atât cât să ne descurcăm noi. Mănăstirea a avut nişte pământuri. Sunt pe munţi, în unele locuri abia se poate ajunge cu tractorul. Ne gospodărim pe lângă mănăstire. Cultivăm legume pentru noi, ca să nu fim nevoiţi să cumpărăm. Avem și niște vite.

 

Bani sunt? Vin oameni să facă donații?

 

Mai vin. Ne mai ajută oamenii. Ne mai trimite Dumnezeu și oameni cu dare de mână.

 

Ce-și poate cumpăra un călugăr, părinte stareț ?

 

Nu are bani. Banii sunt la obște.

 

Și dacă vrea să-și cumpere un telefon?

 

Eu le-aș da voie să cumpere si telefon dacă aș știi că și Dumnezeu are telefon.

 

Dar sfinția voastră aveți telefon.

 

Eu am pentru că trebuie să mai vorbesc cu oamenii din lume. Și mai este și este și aici un telefon, dar nu fiecare are telefonul lui. Cel mult două telefoane sunt aici.

 

Coboară des în lume călugării? Le dați voie să meargă?
Nu au pentru ce. Eu mă ocup de aprovizionare.

 

Ceilalți cam la cât timp pleacă?

 

Atunci când au nevoie la medic și câteodată la familie. Sunt unii care nu au ieșit de ani de zile.

 

Dintre acele plăceri lumești mai puțin periculoase, de plidă privitul la televizor, ascultatul radioului, pe care le acceptaţi ?

 

Nu avem timp nici de televizor nici de radio. Nu am eu timp. Ei nici atât. Și ce să vedem la televizor? Nici nu avem televizor. Am mai avut câte un casetofon la care să ascultăm un cuvânt de folos, o muzică bisericească. Nu avem nici calculator, nici internet. Este de folos, dar este și multă pierdere de vreme.

 

Aveți o stare sufletească foarte bună. Sunteți permanent vesel, nu sunteți amărât, nu sunteți plictisit.

 

Nu am cum să fiu altfel pentru că nu am timp să mă plictisesc. Eu sunt împăcat cu mine sufletește, într-un fel.

 

Știți că este un curent de opinie că unii călugări sunt leneși, sunt bogați.

 

Or fi dar, nu la noi. Nici să huzurească, nici altceva. Mai mănâncă marțea și joia de două ori pe zi, pentru că în rest mâncăm decât o singură data pe zi, la ora 16.

 

Nu vi se face foame în restul zilei?

 

Nu. Așa ne-am obișnuit și suntem sănătoși.

 

Cum explicaţi acest lucru ?

 

Ești cu mintea mai clară, trupul este mai ușor. Carne noi nu mâncăm. Mâncăm doar pește. Când am plecat la Teologie, la Sibiu, am plecat cu părintele Ștefan de la muntele Athos, ne-a trimis fostul mitropolit al Moldovei de pe vremea aceea să facem școală. Îniante să plecăm, ne-a chemat și ne-a spus că dacă ne roagă la masă să nu zicem că nu mâncam carne, să nu cumva să-l facem de rușine. Dacă mănâncă mitropolitul, mâncați și voi. Asta este regula. Dacă cel mai mare mănâncă, trebuie să mănânci și tu. Aceasta este rânduiala.

 

A venit Înalt Preasfințitul Varsanufie aici?
A venit la hramul mănăstirii. Îi place aici.

 

Vă mulțumim frumos, părinte stareț, pentru interviu. Am învățat multe.

 

Cu drag şi să mai poftiţi.

---

Interviu realizat de Gheorghe Smeoreanu (Criterii Naţionale) şi Tiberiu Pîrnău (Ziarul de Vâlcea)