|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

CJ Vâlcea va aproba majorarea salariilor personalului aparatului de specialitate şi din instituţiile din subordine 

Consiliul-Judetean-Harghita

 

Luni, 31 august, Consiliul Judeţean Vâlcea va aproba propunerea ca personalul din cadrul aparatului de specialitate al CJ Vâlcea şi al instituţiilor publice judeţene subordonate, să beneficieze începând cu data de 1 august 2015 de o creştere salariată de până la 12%, calculată asupra salariului de bază acordat începând cu data de 1 iulie 2015, precum şi asupra sporurilor, indemnizaţiilor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte din salariul de bază. Creşterile salariale în limita maximă de 12% se stabilesc la nivelul fiecărei instituţii de conducerile acestora cu respectarea condiţiilor de încadrare în cheltuielile de personal cuprinse în bugetul aprobat şi în plafonul cheltuielilor de personal repartizat potrivit prevederilor legale. Conducătorii instituţiilor publice judeţene subordonate Consiliului Judeţean Vâlcea răspund de încadrarea în cheltuielile de personal cuprinse în bugetul aprobat şi în plafonul cheltuielilor de personal repartizat potrivit prevederilor legale la nivelul instituţiei, precum şi de stabilirea corectă a salariilor pentru fiecare persoană în parte, pe baza reglementărilor legale şi a celor cuprinse în hotărârea CJ Vâlcea. La întocmirea proiectului de hotărâre, aparatul de specialitate al CJ Vâlcea a avut în vedere următoarele: nivelul scăzut al salariilor de care beneficiază personalul din administraţia publică judeţeană şi cel din instituţiile şi serviciile publice de interes judeţean; inechităţile determinate de neaplicarea Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a necorelării salariilor odată cu aplicarea hotărârilor de guvern referitoare la stabilirea salariului minim brut pe ţară, în plată, fără a se stabili şi măsuri compensatorii pentru angajaţii cu vechime; faptul că nivelul actual al salariilor personalului din administraţia publică judeţeană şi din instituţiile şi serviciile publice care funcţionează în coordonarea şi sub autoritatea consiliului judeţean, este cel din luna octombrie 2008, dată de la care această categorie de salariaţi (spre deosebire de salariaţii din învăţământ, sănătate, asistenţă socială, etc) nu a mai beneficiat de nici o creştere salariată. (Petre Coman)

Leave a Response