Referendumuri
Am o vagă bănuială că torpila lansată de preşedintele Traian Băsescu în Parlament săptămâna trecută nu este pe gustul multor senatori şi deputaţi, inclusiv democraţi. Oricât s-ar strădui oamenii lui Boc să facă pe susţinătorii votului uninominal, multora dintre ei le tremură deja pantalonii la gândul că nu vor mai prinde Parlamentul anul viitor.
Faptul că PD-ului pur şi simplu nu-i convine votul uninominal s-a putut vedea în câteva rânduri în legislaturile precedente, când democraţii s-au împotrivit adoptării unui act normativ care să reglementeze acest lucru. Însuşi Traian Băsescu s-a împotrivit în câteva rânduri alegerilor prin vot uninominal, întrucât partidul pe care-l conducea la acea vreme (acelaşi PD care acum spune DA la tot ce zice preşedintele), ar fi obţinut mai puţine mandate de parlamentari decât pe liste.
Cu toate declaraţiile pro vot uninominal din ultimele zile, liderii PD au început să se întrebe dacă Băsescu nu cumva îi ia la mişto. Nu este nici un secret pentru nimeni că majoritatea parlamentarilor nu se vor mai regăsi într-un viitor mandat, pentru că pur şi simplu nu sunt cunoscuţi sau simpatizaţi de electorat. Ascunşi în spatele listei de partid, cei mai mulţi dintre „aleşi” au ajuns în forul legislativ doar datorită sictirului de care este caracterizat electoratul. În momentul în care alegătorul va pune ştampila pe buletinul de vot, se va orienta cu siguranţă către nume cunoscute din circumscripţia electorală respectivă.
Este foarte clar pentru toată lumea că gestul lui Traian Băsescu de iniţiere a unui referendum pe tema votului uninominal este doar o strategie menită a abate atenţia de la celălalt referendum, privind suspendarea sa pentru 25 de încălcări ale Constituţiei. Mai bine spus, Băsescu a apelat la fumigenele cu care ne-a obişnuit de atâta timp: pentru că nu reuşeşte să rezolve o problemă, o înlocuieşte cu alta. Rămâne de văzut cum se va rezolva una dintre cele mai încâlcite situaţii politice din istoria recentă a României. Avem de-a face cu două referendumuri, în condiţiile în care până la alegerile europarlamentare nu mai sunt decât 3 luni.
Ceea ce se întâmplă în această perioadă în România nu este de natură a bucura pe cineva. Abia admişi în Uniunea Europeană nu facem altceva decât să ne punem fustele în cap şi să ne facem de râs în faţa celor care ne-au dat girul pentru a face parte din Comunitate. De parcă nu era suficient că preşedintele ţării şi premierul se acuză unul pe altul de corupţie, acum ne vedem în postura de a amâna alegerile pentru Parlamentul European, doar pentru că politicienii nu mai ştiu cum să se răfuiască. În tot acest timp, electoratul stă şi priveşte neputincios la cea mai mare mascaradă din ultima vreme. Un preşedinte „jucător” care nu ştie altceva decât să se afle în centrul tuturor scandalurilor posibile, un premier care joacă la două capete, o opoziţie care s-a trezit la viaţă şi care profită de gâlceava celor aflaţi la putere. Dacă stăm bine şi ne gândim, nu asistăm la altceva decât la nişte bătălii personale, camuflate într-o luptă politică. Oricât ne-ar place nouă scălămbăielile lui Traian Băsescu, nu ne putem face că nu observăm totala nepăsare a acestuia faţă de adevăratele interese ale celor care l-au ales. Una peste alta, politicienii sunt mai preocupaţi de lupta politică decât de problema pensiilor sau de cea a nivelului de trai.
Parcă abia aşteptau politicienii să aderăm la UE ca să-şi poată da în stambă. Au stat cuminţi până când europenii ne-au primit în familia lor, după care, asemenea unor puşti needucaţi, au început să facă gălăgie. Până la urmă, aceasta este situaţia principalilor lideri politici ai României: nişte derbedei care s-au văzut într-o casă frumoasă, curată, de oameni educaţi. O dată ce s-au văzut înăuntru, îşi dau arama pe faţă…
• Octavian HER├×A
