Şpârle şi şopârle, 17.09.2015
- Anunţul făcut săptămâna trecută de fostul primar al Râmnicului, Mircia Gutău, cum că va candida în proporţie de 99% din partea ALDE, i-a bucurat nespus pe cei de la partidul respectiv (compus din Partidul Conservator şi Partidul Liberal Reformator). Dacă Mircia Gutău se va hotărî şi va candida pe listele ALDE, cei din conducerea formaţiunii politice din Vâlcea îi vor acorda tot sprijinul pentru ca Gutău să (re)câştige Primăria Râmnicului. Anunţul oficial va fi făcut la sfârşitul aceste luni, când, cel mai probabil, se aşteaptă încheierea unui acord politic între Mircia Gutău, şi copreşedinţii ALDE Vâlcea, Loredana Predescu şi Cătălin Harnagea. Se aude că odată cu venirea lui Gutău la ALDE, senatorul Dan Niţu se va înscrie în acest partid şi, în 2016, va fi candidatul la şefia Consiliului Judeţean Vâlcea.
- Unul dintre candidații la Primăria Râmnicului, care se crede pe cai mari, nu are voie să încheie contracte de colaborare cu presa în pre-campania electorală pentru că nu-i dă voie principalul sponsor: soția. Și când te gândești că individul se dă mare cocoș în oraș!
- Cinci ziarişti din Vâlcea au făcut pact cu „diavolul” şi au fost la sfârşitul săptămânii trecute cu delegaţia liberală condusă de deputatul Buican pe litoralul Mării Negre, în Bulgaria. Faţă de alţi ani, numărul ziariştilor este într-o continuă scădere, spre comparaţie cu delegaţia presei care a fost cu PSD în Belgia în 2013 şi care a numărat peste 25 de jurnalişti. În curând, vom face dezvăluiri picante din interiorul chermezei liberale, care a durat trei zile.
- Fostul ginere al lui musiu Potop de la Sarcom i-a dat o țeapă lui tata socru în valoare de 1,5 milioane euro, prin firma Autoportal. Șmecheraș uns cu toate alifiile, ginerică a vândut limuzine Mercedes la preț de Dacia unor „prieteni“ de cazino. Uneori Dumnezeu nu dă cu parul!
- Statuia lui George Ţărnea din parcul „Mircea cel Bătrân” a ajuns o biată sculptură… fără nume. Cel care a primit bani grei să făurească şi să aibă grijă de statuie nu a mai trecut cu anii să vadă starea în care se află „opera de artă” pentru că, de mai multe luni, placa cu numele lui George Ţărnea… a dispărut complet.
- În data de 7 septembrie 2015, Primăria Râmnicului a eliberat certificatul de urbanism pentru Muzeul Judeţean Vâlcea vizând lucrarea de reabilitare şi consolidare a Casei memoriale „Anton Pann”. Ultima lucrare de restaurare a imobilului a avut loc prin anul 1984, când a fost mutată de pe vechiul amplasament cu 20-30 metri.