|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

În primul semestru, în Vâlcea, s-au înmatriculat cu 10,3% mai multe firme noi faţă de 2014 

inregistrarea-firmei-la-Registrul-Comertului

Zilele trecute, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a comunicat că, în primul semestru din acest an, în judeţul Vâlcea s-au efectuat 826 de înmatriculări de noi firme, cu 10,3% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut. Din cele 826 de firme noi înfiinţate, 362 erau SRL-uri, 246 erau Întreprinderi Individuale (I.I.), 208 erau Persoane Fizice Autorizate (PFA), 9 Instituţii Financiare (IF) şi doar o societate pe acţiuni (SA). Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, persoanele fizice pot desfăşura activităţile economice după cum urmează: individual şi independent, ca persoane fizice autorizate; ca întreprinzatori titulari ai unei întreprinderi individuale; ca membri ai unei întreprinderi familiale. Persoanele fizice au obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice, ca persoane fizice autorizate, respectiv întreprinzători persoane fizice titulari ai unei întreprinderi individuale. Reprezentantul întreprinderii familiale are obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice. În cazul în care acesta nu formulează cererea în termen de 7 zile de la încheierea acordului de constituire, oricare membru al întreprinderii familiale poate să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării. În toate cazurile, cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării trebuie formulată în termen de 15 zile de la încheierea acordului de constituire. Persoana Fizică Autorizată (PFA), titularul întreprinderii individuale şi reprezentantul întreprinderii familiale vor ţine contabilitatea în partidă simplă, potrivit reglementărilor privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. PFA va putea încheia contracte de colaborare cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, cu titulari ai unor întreprinderi individuale sau cu reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale, ori cu alte persoane juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice şi va putea angaja cu contract de muncă terţe persoane pentru desfăşurarea activităţii pentru care a fost autorizată. Titlularul unei Întreprinderi Individuale (I.I.) va putea angaja alte persoane cu contract individual de muncă, în calitate de angajator persoană fizică, şi va putea încheia contracte de colaborare cu alte PFA, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau alte persoane juridice.

Leave a Response